Regele Charles şi regina Camilla urmează să efectueze o vizită de stat în Statele Unite la sfârşitul lui aprilie, anunţă marţi Palatul Buckingham, o vizită contestat în plin Război în Orientul Mijlociu şi într-o perioadă de tensiuni între Washington şi Londra, relatează AFP.
Programul vizitei ”va sărbători legăturile istorice şi relaţiile bilaterale actuale între Regatul Unit şi Statele Unite, cu ocazia celei de-a 250-a aniversări a independenţei americane”, potrivit acestui comunicat.
Datele exacte ale acestei vizite urmează să fie comunicate ulterior, anunţă palatul.
Regele şi regina urmează să efectueze după aceea o vizită în Bermude – prima vizită a monarhului într-un teritoriu de peste mări al regatului, de la ascensiunea sa la tron, în septembrie 2022.
Londra şi Washingtonul, legate de 250 de ani de istorie, au forjat o ”relaţie specială”, caracterizată de legături diplomatice, militare şi economice foarte strânse.
În domnia sa, regina Elizabeth a II-a a fost primită în patru rânduri în vizită de stat în Statele Unite, inclusiv în 1976, pentru a sărbători bicentenarul Independenţei americane, şi în 1991, când a susţinut un discurs istoric în Congresul american.
Donald Trump, un admirator cunoscut al familiei regale, declara la jumătatea lui martie, la Casa Albă, caă ”abia aşteaptă să-l vadă pe rege”.
Această vizită a lui Chareles al III-lea în Statele Unite – prima a domniei sale – este anunţată în plin Război în Orientul Mijlociu, declanşat la 28 februarie de atacuri aeriene ale Statelor Unite şi Israelului în Iran, cu consecinţe economice în întreaga lume.
Donald Trump nu l-a cruţat pe premierul laburist Keir Starmer de la începutul acestui conflict, pe care l-a acuzat că şi-a susţinut prea slab aliatul american.
”Nu cu Winston Churchill avem de-a face”, l-a atacat el la începutul lui martie, declarându-se ”nemulţumit de Londra”, care a refuzat într-o primă fază ca Statele Unite să folosească baze militare britanice în război.
Liderul laburist a dat asigurări că ”relaţia specială” cu Washingtonul este ”în acţiune”.
Un sondaj YouGov publicat joi arată că jumătate dintre britanici (49%) sunt împotriva acestei vizite a monarhului.
Mai mulţi parlamentari britanici se opun de asemenea vizitei.
Liderul liberal-democraţilor, Ed Davey, a apreciat că această onoare ”nu trebuie să fie acordată cuiva care insultă şi aduce atingere ţării noastre în mod repetat”.
În septembrie, Donald Trump a fost primit în vizită de stat în Regatul Unit pentru a doua oară, cu tot fastul regal, de la procesiunea în caleaşcă la un banchet somptuos la Castelul Windsor.
El este de altfel singurul preşedinte american care a fost invitat de două ori în vizită de stat în Regatul Unit.
”Este cu adevărat una dintre cele mai mari onoruri din viaţa mea”, a declarat Donald Trump, cucerit de strălucirea primirii regale.



