Muzica Corului Madrigal se va auzi în şapte spitale din Bucureşti

Şapte spitale administrate de Primăria Municipiului Bucureşti prin ASSMB vor beneficia de programe culturale şi servicii educaţionale oferite de Corul Madrigal şi corurile de copii Cantus Mundi, ca urmare a unui parteneriat „Madrigal pentru spitale”, semnat marţi. Pacienţii din Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, Spitalul de Boli Cronice „Sf. Luca”, Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”, Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu”, Spitalul de Psihiatrie Titan „Dr. Constantin Gorgos”, Centrul de Evaluare şi Tratament a Toxicodependenţelor pentru Tineri „Sf. Stelian” şi Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Filantropia” vor beneficia de această iniţiativă care aduce muzica corală în mediul medical, ca formă de sprijin emoţional şi psihologic pentru pacienţi, aparţinători şi personalul sanitar.

„Madrigal pentru spitale” propune un model interdisciplinar în care arta devine parte activă a procesului de îngrijire şi recuperare. Prin acest parteneriat, Corul Madrigal susţine bunăstarea în spitale, oferă acces personalului medical şi pacienţilor la evenimentele sale, contribuie la valorizarea persoanelor vârstnice şi dezvoltă programul „Madrigal for Babies”, dedicat dezvoltării armonioase a bebeluşilor prin muzicoterapie.

La eveniment au participat Lucian Judele, administrator public al Municipiului Bucureşti, Iustinian Roşca, director General ASSMB, Emil Pantelimon, managerul Corului Madrigal, precum şi managerii unităţilor medicale incluse în prima etapă a programului.

„Ne bucurăm că, în sfârşit, pe lângă terapia medicală, putem aduce în spitalele din Bucureşti şi această componentă umană, de care cu toţii avem nevoie. Dincolo de implicarea cadrelor medicale şi a tratamentelor, avem nevoie de muzica pe care Madrigalul o poate oferi pacienţilor aflaţi în suferinţă în spitale. Pacienţii primelor spitale incluse în program vor putea beneficia curând de serviciile Madrigal”, a spus Lucian Judele, administrator public al Municipiului Bucureşti. 

„Acest parteneriat este, în esenţă, un angajament pentru empatie şi echilibru în activitatea medicală. Mediul spitalicesc este stresant atât pentru pacient, cât şi pentru cadrul medical. Această componentă culturală, muzica Madrigal pe care o vom difuza în spaţiile comune ale spitalelor va contribui pozitiv la starea de bine a tuturor”, a afirmat Iustinian Roşca, director general Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti

„După marile proiecte transdisciplinare pe care Madrigal le-a lansat pentru România, astăzi începem parteneriatul „Madrigal pentru spitale”. Vocile Madrigalului şi ale copiilor Cantus Mundi se vor auzi în spitale. Le mulţumim colegilor de la Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti şi din Primăria Capitalei ce au iniţiat acest parteneriat”, a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”

Parteneriatul public „Madrigal pentru spitale” marchează un pas important în apropierea actului cultural de comunitate şi în diversificarea formelor de sprijin oferite în sistemul medical, prin iniţiative care pun în centru starea de bine şi nevoile emoţionale ale oamenilor.
 

viewscnt

Agenţia Naţională de Transplant: Două prelevări de organe la Iaşi şi Satu Mare

Carlo Ancelotti îl laudă pe Luka Modric înainte de Brazilia-Croaţia: Este unul dintre cei mai buni jucători pe care i-am antrenat