Fotbal: A fost deschisă o anchetă privind vânzarea stadionului San Siro către AC Milan şi Inter

Autorităţile italiene au deschis o anchetă legată de coluziunea şi manipularea unei licitaţii privind vânzarea emblematicului stadion San Siro către cluburile AC Milan şi Inter Milano.

Potrivit agenţiei de ştiri Ansa şi cotidianului sportiv La Gazzetta dello Sport, nouă persoane au fost interogate în cadrul acestei anchete, inclusiv un fost director executiv al Inter Milano, Alessandro Antonello, care a fost responsabil de negocierile cu oraşul Milano în numele celor două cluburi, şi Christian Malangone, directorul general al oraşului Milano.

Ancheta îşi propune să stabilească dacă oficialii oraşului Milano au încălcat termenii licitaţiei pentru vânzarea stadionului. Inter Milano şi AC Milan au devenit oficial coproprietari ai stadionului San Siro la începutul lunii noiembrie 2025. Cele două cluburi au plătit 197 de milioane de euro pentru stadionul existent şi parcările adiacente, loc unde intenţionează să construiască noul lor stadion, pe care îl vor continua să îl împartă.

Noul San Siro, cu o capacitate de 71.500 de locuri, este programat să fie finalizat în 2031 şi le va costa pe cele două cluburi 1,2 miliarde de euro.

Vânzarea stadionului, criticată de opoziţie şi de asociaţiile locale, a fost aprobată de consiliul local al oraşului Milano pe 30 septembrie, după peste unsprezece ore de dezbateri, cu 24 de voturi pentru, 20 împotrivă şi două abţineri.

viewscnt

Sfârşitul unei epoci – Radio Europa liberă îşi încetează activitatea în România şi Bulgaria

Giurgiu: Descindere la un adăpost de animale din Călugăreni, după acuzaţii că ar fi fost ucişi aproximativ 450 de câini / La faţa locului au fost găsite câteva cadavre de animale care ar fi murit din cauze naturale şi medicale