Meciul Slovacia – România: Daniel Bîrligea – Şocul cu nea Mircea ne-a zdruncinat un pic şi nu cred că mulţi am fost cu gândul la fotbal

Atacantul Daniel Bîrligea a declarat, marţi seară, că jucătorii echipei naţionale au fost afectaţi de problemele de sănătate ale selecţionerului Mircea Lucescu, înaintea meciului amical cu Slovacia.

“Puteam să muncim mai mult, este o dezamăgire. Puteam avea un rezultat mai mult, dar trebuie să creştem împreună şi să fim uniţi. Şocul cu nea Mircea ne-a zdruncinat un pic şi nu cred că mulţi am fost cu gândul la fotbal. Trebuia să dăm mai mult, să luptăm mai mult“, a declarat Bîrligea la Antena 1. 

Reprezentativa României a fost învinsă, marţi seară, cu scorul de 2-0, de selecţionata Slovaciei, într-un meci amical disputat la Bratislava. Chiar în ziua partidei, selecţionerul Mircea Lucescu a fost supus la Bucureşti unei intervenţii chirurgicale. Echipa tricoloră a fost condusă de pe bancă de secundul Ionel Gane.

viewscnt

Ciocniri între studenţi şi poliţie la Belgrad, după percheziţii în birourile Universităţii – VIDEO

Meciul Slovacia – România: Ianis Hagi – Ne dorim ca România să nu-şi piardă încrederea în noi / Ce spune despre viitorul selecţioner