A șasea întâlnire regională a PSD – miercuri, la București; se discută despre referendumul intern din 20 aprilie

Membrii PSD din București-Ilfov se reunesc, miercuri, în a șasea întâlnire regională pe care o au social-democrații înainte de referendumul intern din 20 aprilie, în care urmează să decidă dacă rămân sau nu la guvernare.

Întâlnirea regională București-Ilfov a PSD are loc la Grand Hotel București, începând cu ora 17:00.

Până acum au avut loc cinci întâlniri regionale din totalul de opt: Sud Vest Oltenia, Sud Muntenia, Sud-Est, Nord-Est, Centru.

După fiecare dintre aceste întâlniri, liderii partidului au transmis același mesaj: social-democrații nu mai vor ca premier să fie Ilie Bolojan, vor o reconfigurare a Coaliției de guvernare, eventual să fie eliminată USR și vor regândirea programului de guvernare.

‘Am prezentat colegilor din regiunea Moldova cele trei posibile scenarii. Primul este cel de a rămâne așa cum suntem acum, al doilea, care comportă, să spunem, și alte trei sub-scenarii, înseamnă să rămânem în actuala coaliție, dar să existe o reconfigurare (…), și al treilea este trecerea în opoziție. Nu există alte variante. (…) Suntem la a patra regională. Nimeni nu susține să rămânem cum suntem acum. N-am auzit pe cineva care să spună că trebuie să continuăm în aceeași formă, adică să avem prim-ministru Ilie Bolojan, să rămână lucrurile în această formă, în coaliție. Toată lumea își dorește, așa cum am și votat, de fapt, în iunie anul trecut, să continuăm, sau aproape toată lumea, să continuăm în cadrul unei coaliții pro-europene, dar să nu mai fie lucrurile în acești parametri. Și asta nu pentru că e extraordinar de bine în România. Vedem cu toții că mergem într-o direcție greșită’, a declarat președintele PSD, Sorin Grindeanu, luni, într-o conferință de presă, la Bacău.

În ce privește stabilitatea politică, Grindeanu a spus că ‘e bună atât timp cât aduce prosperitate’.

‘Dar atunci când ai o guvernare care face viața românilor din ce în ce mai grea, trebuie să schimbi lucrurile, trebuie să încerci să faci o guvernare mai bună pentru români’, a scris liderul PSD pe Facebook în urmă cu două zile.

PSD va lua decizia finală cu privire la rămânerea sau nu la guvernare într-o formulă lărgită, pe 20 aprilie, când vor vota aproximativ 5.000 de membri de partid.

Legendarul portar bulgar Borislav Mihailov a murit la 63 de ani

Clădiri din Tokyo, zguduite de un cutremur cu magnitudinea 5; nicio avertizare de tsunami