Preşedintele american Donald Trump urmează să asiste miercuri la pledoarii, la Curtea Supremă, cu privire la tentativa sa de a pune în discuţie dreptul pământului (jus/ius soli), relatează AFP.
El urmează să se ducă la audieri la ora locală 10.00 (16.00, ora României), a anunţat Casa Albă în programul preşedintelui.
Presa americană subliniază că este pentru prima oară când un preşedinte în funcţie asistă la dezbaterile Curţii Supreme.
Curtea Supremă dezbate miercuri o problemă centrală a identităţii americane – dobândirea cetăţeniei prin naşterea în Statele Unite -, pe care Donald Trump, care prevede să asiste la aceste dezbateri, o pune sub semnul întrebării în numele luptei sale împotriva imigraţiei clandestine.
Cei nouă judecători ai Curţi – şase conservatori şi trei progresişti – urmează să se pronunţe cu privire la un recurs al Guvernului împotriva unor hotărâri ale jurisdicţiilor ingerioare, care au stabilită că un decret semnat de către Donald Trump în acest sens la întoarcerea sa la Casa Albă este neconstituţional.
Acest decret – cel mai contestat din al doilea mandat al miliardarului republican – revine asupra jus soli în cazul copiilor imigranţilor fără acte, cu scopul de a suprima ceea ce el consideră o incitare la imigraţie în Statele Unite.
AL 14-LEA AMENDAMENT
Donald Trump tună şi fulgeră în avans împotriva judecătorilor, ateptându-se în mod vizibil la o nouă înfrângere usturătoare la Curtea Supremă, care i-a invalidat deja, în februarie, taxele vamale pe care le-a impus multor ţări în baza unei legi privind o urgenţă economică.
Dreptul pământului ”priveşte bebeluşii scalvlor”, a scris el luni pe reţeaua sa Truth Social, referindu-se la al 14-lea Amendament al Constituţiei americane, adoptat în 1968, după Războiul de Secesiune, cu scopul de a garanta drepturilor scalvilor eliberaţi şi ale descendenţilor lor.
”Lumea întreagă râde de cât de stupid a devenit sistemul nostru judiciar (TAXE VAMALE!)”, spune el şi-i insultă pe ”judecătorii idioţi”, referindu-se la hotărârea Curţii Supreme cu privire la taxele vamale, adoptată cu şase voturi la trei, jumătate dintre conservatori votând împreună cu cei trei progresişti.
Al 14-lea Amendament consacră principiul dreptului pământului, potrivit căruia orice copil născut în Statele Unite este în mod automat cetăţean american.
Aplicat de peste 150 de ani, el a fost sanctuarizat în 1898 printr-o hotărâre a Curţii Supreme care recunoaşte că Wong Kim Ark, fiul unor imigranţi chinezi născut în California (vest), era cetăţean american prin naştere.



