Grindeanu: Cam toată lumea care a luat cuvântul la întâlnirea regională București-Ilfov a cerut să trecem în opoziție

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că majoritatea celor care au luat cuvântul la întâlnirea regională București – Ilfov a partidului au cerut ca social-democrații să treacă în opoziție.

‘În 20 aprilie avem votul și astăzi desfășurătorul a fost același ca și în celelalte întâlniri regionale. Am prezentat situația la zi – și eu, și colegii din Guvern -, pornind de la vicepremier și continuând cu miniștrii prezenți, imaginea guvernării, autoevaluarea pe care și-au făcut-o sau ne-o facem vizavi de prezența noastră în coaliție și în Guvern. După aceea, am prezentat scenariile în care putem intra odată cu votul din 20 aprilie. Dezbaterile în sală continuă. Și să știți că ritmul sau tonul, ca să fiu mai corect, e cam același peste tot. Poate aici, la București, ca să trag o concluzie, până am ieșit noi din sală, aici cam toată lumea care a luat cuvântul a cerut să trecem în opoziție. Aproape toată lumea. Dar votul va spune în 20 aprilie ce va face PSD’, a spus Grindeanu după prima parte a întâlnirii regionale București – Ilfov a PSD.

El a adăugat că aceasta este a șasea întâlnire regională a partidului și că au mai rămas două – regiunea Nord-Vest și regiunea Vest -, care vor avea loc pe 17 aprilie și 18 aprilie.

Tenis de masă: Bernadette Szocs a fost eliminată la Macao

Bolojan: Sărbătoarea Pesah este un mesaj despre demnitate, responsabilitate și respect, valori care ne privesc pe toți