Baschet: NBA – Victor Wembanyama (San Antonio Spurs), din nou autor a 41 puncte

Vedeta franceză Victor Wembanyama a marcat din nou 41 de puncte, contribuind decisiv la a zecea victorie consecutivă a echipei San Antonio Spurs, cu 127-113, în fața lui Golden State Warriors, miercuri, în deplasare, într-un meci din liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), informează AFP.

Wembanyama a marcat astfel al doilea meci consecutiv cu 41 de puncte, egalându-și recordul din sezonul 2025-2026. Baschetbalistul francez a adăugat 18 recuperări, 3 pase decisive și 3 capace.

Spurs, clasată pe locul doi în Conferința de Vest, cu 58 de victorii și 18 înfrângeri, continuă să pună presiune pe liderul Oklahoma City Thunder (60 victorii – 16 eșecuri), cu unsprezece zile rămase din sezonul regular.

Într-un alt meci, Boston Celtics a reușit un festival ofensiv în victoria cu 147-129 în fața lui Miami Heat. Celtics au marcat 53 de puncte în primul sfert, un record în acest sezon în NBA și care nu a mai fost repetat din 1970 de echipa cu sediul în Massachusetts.

Jaylen Brown a fost cel mai bun marcator al lui Celtics, cu 43 de puncte, al șaptelea său meci cu cel puțin 40 de puncte în acest sezon.

Alte rezultate consemnate miercuri în NBA:
Toronto Raptors – Sacramento Kings 115-123
Utah Jazz – Denver Nuggets 117-130
Memphis Grizzlies – New York Knicks 119-130
Chicago Bulls – Indiana Pacers 126-145
Houston Rockets – Milwaukee Bucks 119-113
Washington Wizards – Philadelphia 76ers 131-153
Orlando Magic – Atlanta Hawks 101-130

Detroit Pistons este lider în Conferința de Est, cu 54 victorii și 21 înfrângeri, în timp ce în Vest pe primul loc se află Oklahoma City Thunder, cu 60 victorii și 16 eșecuri în acest sezon.
AGERPRES (AS/redactor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Țenea, editor online: Ady Ivaşcu)

REPORTAJ Bihor: Scriitorul Viorel Boldiș vrea să meargă la copiii din sate cu furgonul ”BiblioTheCar-ul”

România a programat exporturi de peste un milion de ovine și carcase în Algeria, în 2027