Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat joi că scăderea numărului de angajaţi este o temă importantă, el anunţând că au un proiect european deblocat de 170 de milioane de euro, din fonduri europene, pentru subvenţionarea a 28.000 de locuri de muncă, pentru tineri.
Scăderea numărului de angajaţi este o temă impotantă pentru că ea reprezintă probleme economice pentru familii, pe de o parte şi pe de altă parte reprezintă probleme şi pentru încasările de la buget şi nu în ultimul rând, un indicator în legătură cu performanţa economiei, evident că este îngrijorător”, a spus ministrul Muncii, Florin Manole.
El a precizat că există însă şi nişte măsuri pe care le iau în legătură cu creşterea numărului de salariaţi, deci cu beneficii pentru cei în căutarea primului loc de muncă.
”Avem un proiect european care a fost deblocat chiar în urmă cu două săptămâni, dacă nu mă înşel, un proiect la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Este vorba despre 170 de milioane de euro, fonduri europene, pentru subvenţionarea a 28.000 de locuri de muncă, pentru tineri, în căutarea primului loc de muncă. Această subvenţie este în felul următor. 1000 de lei pentru tineri, pentru primele 12 luni, 1250 de lei pentru următoarele 12 luni. În acelaşi timp, angajatorul însuşi primeşte 2250 de lei în primele 12 luni. Tot acest pachet de beneficii pentru angajat şi angajator, sub condiţia menţinerii locului de muncă într-un contract pe perioadă nedeterminată, cel puţin pentru 18 luni”, a menţionat Manole.
Ministrul a arătat că este un proiect foarte important, pentru că avem un număr mare de şomeri în rândul tinerilor în România.
”Avem, deci, nevoie să intervenim în această zonă şi îmi place să spun că este un proiect din care câştigă toată lumea. Câştigă şi tinerii care îşi caută un loc de muncă şi cărora li se spune deseori, n-ai experienţă. Ei bine, vor avea, după acest proiect, cei care vor fi prinşi în proiect, experienţă. Câştigă şi familiile acestor tineri, pentru că e un beneficiu în plus, este un venit în plus pentru familii. Câştigă şi economia, pentru că sunt mai mulţi salariaţi şi mai mulţi consumatori până la urmă, pentru că aceşti bani se duc în consum. Şi, nu în ultimul rând, câştigă şi bugetul de stat şi mai ales câştigă şi bugetul de asigurări sociale, pentru că vorbim deseori despre necesitatea de a avea mai mulţi bani pentru pensii. Iată un mecanism prin care putem să avem mai mulţi bani pentru pensii”, a explicat Manole.
Ministrul Muncii a mai anunţat că sunt într-un stadiu avansat pentru a debloca un nou proiect pe fonduri europene referitor la modernizarea serviciului public de ocupare. ”Acolo vă dau un indicator important pentru discuţia noastră: 78.000 de noi angajaţi pe care cei din ANOFM trebuie să-i identifice, să-i consilieze, să-i îndrume către un loc de muncă şi ei să-şi ajungă să fie angajaţi. Este un proiect în care avem parteneri sociali importanţi, din patronate şi sindicate, pentru că eu consider că sunt ingrediente importante în succesul unui proiect referitor la piaţa muncii”, a menţionat Florin Manole. Ministrul Muncii a precizat că există probleme, dar unele ţin şi de contextul european.
”Vă dau doar exemplul frânării industriei auto germane, care evident că se repercutează şi în legătură cu activităţile conexe din România. Există şi probleme interne legate de scăderea consumului, dar există şi această componentă în care statul încearcă să intervină în măsura şi cu instrumentele pe care le avem şi facem asta prin aceste două proiecte, doar ca două exemple extrem de concrete”, a precizat ministrul Muncii.



