Judecata în dosarul care vizează livrarea a mii de tone de kerosen neconform Ministerului Apărării Naționale (MApN), fapt care a dus la degradarea unor avioane militare de luptă MIG 21 Lancer, punând în pericol securitatea națională, va avea loc la Curtea de Apel Ploiești.
Curtea de Apel Constanța, pe rolul căreia a fost înregistrată inițial această speță, a declinat, joi, competența de soluționare a cauzei.
”Admite excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Constanța, respectiv a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Constanța, invocată din oficiu. (…) declină în favoarea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Ploiești competența de soluționare a cauzei având ca obiect verificarea legalității sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul de urmărire penală nr. 278/D/P/2020 din data de 11.12.2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casația și Justiție-Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Serviciul Teritorial Ploiești. (…) Fără cale de atac”, este decizia Curții de Apel Constanța.
În motivarea deciziei consultată de AGERPRES se arată că unul dintre inculpați a fost trimis în judecată pentru acte de diversiune constând în aceea că, în calitate de administrator al unei firme, ”în baza unei rezoluții infracționale unice, în intervalul 27.02.2018 (data semnării Acordului Cadru) – 07.01.2019 (data ultimei facturi având ca obiect kerosen provenit din import), a livrat combustibil turboreactor de aviație neconform unităților militare din subordinea Statului Major al Forțelor Aeriene, fapt ce a determinat în perioada 21.07.2018 – 15.02.2020 apariția a 12 incidente care au condus la degradarea avioanelor militare de luptă MIG 21 Lancer ale Ministerului Apărării Naționale, care au necesitat reparații și operațiuni de curățare și depoluare a instalațiilor, (…) incidente intervenite inclusiv în timpul misiunilor de zbor, fapt ce a pus în pericol securitatea națională prin afectarea capacității de apărare a țării”.
”De asemenea, în intervalul 27.02.2018 (data semnării Acordului Cadru) – 31.07.2021 (data rezilierii Acordului-Cadru), urmare a acțiunilor repetate de întârziere în livrarea către unitățile militare din subordinea Statului Major al Forțelor Aeriene a combustibilului turboreactor de aviație Jet A1 și Jet A1 Premium achiziționat de Ministerul Apărării Naționale de la societatea (…) SRL, a adus în stare de neîntrebuințare aeronavele militare din dotarea Ministerului Apărării Naționale destinate să asigure securitatea națională a României în eventualitatea apariției unei stări de conflict armat, punând în pericol securitatea națională prin afectarea capacității de luptă și de reacție a țării în condițiile în care, prin respectivele întârzieri repetate, unele baze militare au înregistrat chiar și pe parcursul unor perioade mai îndelungate de timp, stocuri de kerosen extrem de reduse sau egale cu zero”, arată sursa citată.
În document este descris modul în care au acționat ceilalți inculpați din dosar.
”La această presupusă activitate infracțională ar fi contribuit și inculpatul (…), în calitate de administrator de fapt al Jetfly Hub S.R.L, care l-ar fi determinat pe fratele său, (…), să livreze aceeași cantitate de kerosen, provenită din import, inculpatul (…) ar fi contribuit și el la această presupusă activitate infracțională, în calitate de complice, dat fiind calitatea sa de șef depozit în cadrul Jetfly Hub SRL să livreze aceeași cantitate de kerosen, inculpata (…) ar fi contribuit la această presupusă activitate infracțională, în calitate de administrator la SC (…) SRL, prin acte de complicitate în sensul că ar fi înlesnit livrarea de către Jetfly Hub SRL a cantității de kerosen, iar inculpata (…), ar fi contribuit și ea la această presupusă activitate infracțională, în calitate de șef de laborator în cadrul (…) SRL, în sensul că ar fi înlesnit livrarea de către Jetfly Hub SRL a cantității de kerosen”, explică anchetatorii.
Potrivit acestora, cantitatea totală de kerosen neconform provenit din import și livrat unităților militare a însumat 4.487,67 tone.
Judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Constanța a constatat că locul săvârșirii infracțiunii, respectiv locul din care s-a livrat cea mai mare cantitate de kerosen este sediul Jetfly Hub SRL Ploiești.
”Astfel, de la sediul societății din Ploiești s-a livrat cea mai mare cantitate de kerosen, de 2958,14 tone kerosen alterat, reprezentând amestecuri de kerosen descărcat din vasele cu denumirile (…), (…) Petrol și Neptune, depozitat în cursul anului 2018 în cele 3 rezervoare ale (…) SRL din Ploiești (1848,1 t în rezervorul T2 + 702,8 t în rezervorul T3 + 407,24 t în rezervorul T5), iar apoi au fost livrate în cursul aceluiași an unităților militare UM Câmpia Turzii (5 din cele 12 incidente reținute în actul de sesizare al instanței), Baza Aeriană 86 Borcea (5 din cele 12 incidente reținute în actul de sesizare al instanței) și (…) (2 din cele 12 incidente reținute în actul de sesizare al instanței)”, se mai arată în motivarea instanței.
Dosarul în care sunt inculpate cinci persoane fizice și două persoane juridice a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT Ploiești în decembrie 2025, fiind înregistrat pe la acel moment pe rolul Curții de Apel Constanța.


