Pakistan/ Cel puțin 15 morți în urma ploilor torențiale și a viiturilor

Un nou val de ploi torențiale, însoțite de vânturi puternice și de furtuni, a provocat ravagii în provincia Balochistan din Pakistan și în orașul portuar Karachi din sudul țării, ducând la moartea a 15 persoane în ultimele 24 de ore. Intemperiile au provocat, de asemenea perturbări pe scară extinsă și pagube la nivelul infrastructurii, transmite vineri agenția Xinhua.

Cel puțin opt persoane și-au pierdut viața în Balochistan, iar altele au fost rănite în incidente asociate ploilor, după ce precipitațiile abundente au afectat mai bine de douăsprezece districte din provincie, au declarat vineri reprezentanți ai Autorității Provinciale pentru Gestionarea Dezastrelor (PDMA).

Potrivit PDMA, furtunile au avariat, de asemenea, locuințe, infrastructuri și culturi și au condus la moartea a numeroase animale, în întreaga provincie.

Alte șapte persoane au murit în urma unor incidente legate de electrocutare și prăbușiri de ziduri, în timpul averselor puternice din Karachi, au declarat oficialii locali ai serviciilor de salvare, adăugând că au fost luate măsuri împotriva inundării drumurilor și pentru a facilita traficul în timpul ploilor.

Comisarul din Karachi, Syed Hassan Naqvi, a declarat că au fost amenajate adăposturi de urgență în tot orașul Karachi în anticiparea ploilor anunțate, administrațiile rămânând în stare de alertă maximă pentru a asigura o reacție promptă și a veni în ajutorul cetățenilor.

Anterior, Departamentul de Meteorologie din Pakistan a prognozat, până la data de 4 aprilie, ploi torențiale însoțite de furtuni în anumite zone ale țării din Asia de Sud, afirmând că precipitațiile abundente pot provoca viituri, alunecări de teren și daune culturilor.

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila: Producția energiei termice în Oradea, complet modernizată după 60 de ani

Ministrul Mediului, după ce Federaţia Silva a contestat în instanţă reorganizarea Romsilva: Şoc! Nu ne lăsăm în faţa disperării a conducerii Romsilva care crede că îi va mai merge mulţi ani de zile cu incompetenţa şi corupţia