Tenis: Alexandra Dulgheru – Nu ne place grupa în care suntem la BJK Cup, dar va fi o provocare interesantă

Căpitanul nejucător al echipei naționale a României, Alexandra Dulgheru, a declarat, vineri, într-o conferință de presă susținută înaintea plecării în Portugalia, că nu îi place Grupa C a zonei Europa/Africa din Grupa I a Billie Jean King Cup, din care mai fac parte Franța, Letonia și Norvegia, dar a subliniat că meciurile reprezintă o provocare interesantă.

‘Sunt foarte bucuroasă să fiu din nou căpitan, la ediția trecută m-am simțit ca o jucătoare cu ceva mai multe emoții pe margine. Suntem într-o grupă cu adevărat dificilă. Nu ne place această grupă, dar nu avem ce face. Trebuie să ne adaptăm. Este o provocare interesantă pentru noi, deoarece dacă reușim să ieșim din această grupă următoarele meciuri ar fi oarecum mai ușoare. Acum în grupă e fix ca la un turneu de simplu, trebuie să câștigi 4-5 meciuri sau chiar mai multe ca să câștigi competiția. E un tur de forță, dar luăm această provocare cu bucurie’, a spus ea.

‘Sunt sigură că fetele care sunt la lot vin cu o energie nouă. Acum avem două jucătoare noi în lot, pe Federica Oană și Carmen Herea. Și pentru ele e foarte bine să prindă experiență. Eu sunt încântată de echipa pe care o avem’, a adăugat căpitanul.

Alexandra Dulgheru înțelege decizia jucătoarelor Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse de a refuza convocarea.

‘Noi alegem jucătoarele după niște criterii, ne uităm la clasament, la forma jucătoarelor și disponibilitatea lor. Evident că am vorbit cu Jaqueline și Gabriela (n.r. – Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse)… ele și-au dat tot interesul în trecut și au dus echipa sus, dar în viața fiecărei jucătoare sunt momente când te gândești la priorități. Și deocamdată prioritatea lor s-a schimbat, vor să se concentreze pe turneele lor individuale. Dar vor reveni la un moment dat la echipa națională. Noi le respectăm decizia. Am vorbit apoi cu Ana Bogdan, cu Miriam Bulgaru, le-am luat la rând. Inițial aveam altă echipă, până cu o săptămână înainte să dăm lotul. Și când să confirmăm ne-am trezit că din cinci jucătoare mai aveam practic una și jumătate. Doar Ruxi (n.r. – Ruxandra Bertea) era confirmată 100%, iar Gabi Lee avea o mică accidentare și nu era sigură. Ana Bogdan și Miriam Bulgaru se îmbolnăviseră. Așa ne-am îndreptat către cele din SUA, pentru că atât Ilinca Amariei, cât și Carmen Herea sunt jucătoare în formă. Ele joacă 3-4 meciuri la simplu, la dublu în fiecare săptămână. Și asta contează foarte mult. De multe ori forma jucătoarelor a contat mai mult la echipa națională decât clasamentul’, a explicat Dulgheru.

Prezentă la conferința de presă, antrenoarea Alina Tecșor a afirmat că este conștientă de valoarea adversarilor, însă este convinsă că echipa se va strădui să obțină cele mai bune rezultate în Grupa C a competiției.

‘Urmează o săptămână foarte grea, o săptămână în care vom juca aproape în fiecare zi. Să sperăm că vom juca pentru a ne califica. Suntem conștienți de valoarea celorlalte echipe, dar vom lua pas cu pas fiecare meci. Noi ne vom strădui să obținem cele mai bune rezultate pe care le putem avea de la această ediție’, a spus Tecșor.

Echipa feminină a României va întâlni formațiile Franței, Letoniei și Norvegiei, în Grupa C a zonei Europa/Africa din Grupa I a Cupei Billie Jean King, meciurile fiind programate la Oeiras (Portugalia), în perioada 7-11 aprilie.

Căpitanul nejucător Alexandra Dulgheru le-a convocat pentru acest turneu pe Elena-Ruxandra Bertea, Gabriela Lee, Ilinca-Dalina Amariei, Carmen-Andreea Herea și Anamaria-Federica Oană.

TPBI: Liniile 86 și N117 vor circula, de luni, pe Strada Puțul lui Crăciun, între Pajura și ‘M Străulești’

Reuters: Furia lui Trump în legătură cu Iranul aruncă NATO într-o nouă criză. Oficialii europeni sunt mai pesimişti cu privire la viitorul alianţei