Modificări aduse legii privind violenţa la competiţiile sportive: Alte cluburi, între care şi Rapid, se declară nemulţumite. “Siguranţa nu poate fi construită prin măsuri excesive, neclare sau prin îndepărtarea suporterilor din tribune”

Senatul a adoptat miercuri, în calitate de primă Cameră sesizată, o propunere de modificare a Legii nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive. Se prevede, între altele, instituirea unui regim distinct şi proporţional pentru consumul de băuturi slab alcoolizate pe arenele sportive, cu un prag de 5% volum de alcool. De miercuri, cluburile de fotbal şi-au arătat nemulţumirea cu privire la modificări, în special precizând că ar trebui să existe un dialog transparent şi structurat cu actorii direct implicaţi în fenomenul sportiv.

Joi, şi-au exprimat nemulţumirea Oţelul Galaţi, Universitatea Craiova, Farul Constanţa şi Dinamo.

CITEȘTE ȘI Modificări aduse legii privind violenţa la competiţiile sportive: Dinamo – Probleme serioase de claritate, proporţionalitate şi aplicabilitate practică / Ce solicită clubul bucureştean

Vineri au reacţionat şi FC Rapid, Petrolul şi FC Argeş.

Mesajele celor trei cluburi:

FC RAPID

Am susţinut şi am aşteptat modificarea Legii nr. 4/2008, astfel încât aceasta să fie adaptată realităţilor actuale şi nevoilor suporterilor şi cluburilor. Ne dorim un cadru legal modern, care să respecte suporterii, să încurajeze spectacolul sportiv şi, în acelaşi timp, să asigure siguranţa în arene fără a limita accesul sau a le impune spectatorilor modul de a se exprima.

În forma adoptată de Senatul României, aceste obiective nu sunt atinse, iar FC Rapid îşi exprimă dezacordul faţă de modificările recente aduse Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei în competiţiile sportive.

Susţinem fără echivoc necesitatea unor măsuri care să asigure siguranţa pe stadion şi desfăşurarea în condiţii civilizate a competiţiilor sportive. În acelaşi timp, noile prevederi depăşesc acest obiectiv şi introduc obligaţii şi restricţii dificil de aplicat, cu impact direct asupra organizării meciurilor şi a experienţei suporterilor.

Fotbalul este al suporterilor, iar modificările propuse includ măsuri disproporţionate, de la restricţii neclare privind consumul de alcool în incinta stadionului, până la extinderea obligaţiilor de supraveghere şi colectare a datelor personale, fără un cadru suficient de clar privind utilizarea şi protecţia acestora. În paralel, sancţiunile devin semnificativ mai severe, afectând atât cluburile, cât şi suporterii.

Clubul nostru, alături de celelalte cluburi, a înaintat un set de amendamente la proiectul acestei legi, care din păcate nu se regăsesc în forma finală. Considerăm că o legislaţie eficientă trebuie să fie clară, aplicabilă şi construită prin dialog real cu toţi actorii implicaţi – cluburi, organizatori şi suporteri. În lipsa acestui dialog, există riscul adoptării unor măsuri deconectate de realitatea din teren.

Ne exprimăm solidaritatea cu suporterii noştri şi cu toţi cei care susţin un fotbal autentic, trăit în tribune. Vom susţine în continuare nevoia unui cadru legal echilibrat, care să protejeze suporterii, fără a afecta spiritul jocului.

Am fost clubul care a avut cel mai mult de suferit de pe urma amenzilor, suspendărilor, arestării suporterilor, iar în contextul în care urmează să disputăm partide pe teren propriu fără sprijinul deplin al fanilor noştri, efectele unor astfel de măsuri devin şi mai evidente.

Da, siguranţa pe arene este esenţială, dar fotbalul fără suporteri îşi pierde din sens. În acelaşi timp, siguranţa nu poate fi construită prin măsuri excesive, neclare sau prin îndepărtarea suporterilor din tribune.

Pentru noi, Rapidiştii nu sunt doar suporteri. Ei sunt identitatea noastră!

FC Rapid rămâne deschis dialogului şi îşi exprimă disponibilitatea de a contribui activ la identificarea unor soluţii legislative echilibrate, care să răspundă în mod real nevoilor sportului şi ale suporterilor.

PETROLUL PLOIEŞTI

FC Petrolul Ploieşti consideră că ultimele modificări aduse Legii nr 4/2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, prin forma adoptată de Senatul României, nu sunt menite să contribuie la crearea unui cadru modern privind organizarea evenimentelor sportive.

Fără să existe un dialog transparent şi structurat cu actorii direct implicaţi în fenomenul sportiv (cluburi, organizatori şi suporteri) înaintea elaborării proiectului legislativ, Legea nr 4/2008 ar urma să aducă, în noua formă, şi mai multe constrângeri, generând, totodată, dificultăţi operaţionale semnificative, costuri suplimentare şi riscuri crescute atât pentru organizator, cât şi pentru spectatori.

Printre prevederile problematice evidenţiem aici: restricţiile dificil de aplicat privind consumul băuturilor slab alcoolizate în anumite zone ale stadionului, cu potenţial de a genera aglomerări şi tensiuni; limitările rigide ale intervalelor de comercializare şi consum, cu impact asupra fluxului de evacuare şi a siguranţei publicului; introducerea unor obligaţii suplimentare privind colectarea şi gestionarea datelor personale ale spectatorilor, cu implicaţii asupra protecţiei datelor şi infrastructurii tehnice; înăsprirea regimului de sancţionare aplicabil suporterilor.

Susţinem necesitatea unor reguli clare pentru asigurarea siguranţei şi ordinii în cadrul competiţiilor sportive, dar considerăm că legislaţia trebuie să fie echilibrată, aplicabilă şi construită în parteneriat real cu cei care o implementează zi de zi. De asemenea, susţinem şi libertatea suporterilor de a-şi manifesta ataşamentul faţă de echipa favorită într-un cadru responsabil şi civilizat.

FC Petrolul Ploieşti îşi reafirmă deschiderea pentru dialog şi disponibilitatea de a contribui activ la identificarea unor soluţii legislative echilibrate, care să răspundă cu adevărat nevoilor sportului românesc şi ale suporterilor.

FC ARGEŞ

Fotbalul a fost, este şi va rămâne, înainte de toate, un fenomen social. Pentru FC Argeş, suporterii nu sunt doar spectatori, ci pilonul central al identităţii noastre şi motorul tradiţiei alb-violete. Am urmărit cu deosebit interes dezbaterile privind modificarea Legii 4/1998, sperând că noua formă legislativă va transforma meciurile în momente de sărbătoare, aliniind România la standardele marilor arene europene. Din păcate, constatăm cu profundă îngrijorare că forma adoptată de Senat (L89/2026) ignoră realitatea din teren şi ridică bariere artificiale între club şi fani.

Deşi susţinem imperativul unui cadru normativ care să garanteze siguranţa, considerăm că legislaţia trebuie să fie rezultatul unui parteneriat real, nu al unei impuneri unilaterale. O lege eficientă trebuie să fie aplicabilă, echilibrată şi fundamentată pe expertiza tehnică a celor care gestionează direct fenomenul sportiv.

În acest context, FC Argeş îşi exprimă poziţia oficială:

1. Este inacceptabil ca o lege cu impact major asupra organizatorilor şi suporterilor să fie votată fără o consultare reală a cluburilor. Expertiza noastră, acumulată etapă de etapă, a fost ignorată, rezultând un cadru legislativ deconectat de nevoile şi specificul publicului din România.

2. În loc să încurajeze prezenţa pe stadioane, noile prevederi introduc formulări vagi, susceptibile de interpretări excesive. Un sistem bazat exclusiv pe control şi sancţiune, lipsit de soluţii de facilitare a accesului, riscă să golească tribunele şi să îndepărteze noile generaţii de fenomenul fotbalistic.

3. FC Argeş este împotriva violenţei şi a oricărui act care contravine regulamentelor. În acelaşi timp, vom rămâne constant cel mai puternic aliat al suporterilor în apărarea libertăţii de a-şi manifesta ataşamentul faţă de culori, într-un cadru civilizat şi responsabil.

4. Solicităm autorităţilor o dezbatere deschisă înainte de definitivarea legii. Avem nevoie de o legislaţie modernă şi predictibilă, care să pedepsească punctual derapajele, nu să transforme stadionul într-un spaţiu al constrângerilor birocratice şi al riscurilor operaţionale nejustificate.

FC Argeş este, înainte de toate, o comunitate. Rămânem deschişi dialogului şi suntem gata să contribuim activ la elaborarea unor soluţii care să servească în mod real interesele sportului şi ale publicului. Siguranţa se construieşte prin cooperare, nu prin excludere.

viewscnt

Alfred Simonis, preşedintele CJ Timiş: Primăriile care închid sălile de jocuri de noroc vor primi bani pentru şcoli

Laureata din 2026 a Premiului Montecatini pentru Jurnalism este o jurnalistă de la Ukrinform