Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat vineri, că Guvernul a stabilit o reducere de acciză pentru motorina standard pentru că acolo a fost creşterea cea mai mare de preţ iar 75% din consumul de pe piaţa românească este consum de motorină şi se duce cel mai puternic în inflaţie.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a fost întrebat dacă Executivul ia în calcul să reducă acciza şi pentru benzină şi când s-ar putea întâmpla acest lucru.
”Aceasta, după cum ştiţi, a fost cea de-a doua ordonanţă de la declanşarea acestei crize a carburanţilor. Toate măsurile luate până acum şi cele de astăzi şi cele din ordonanţa de săptămâna trecută, sigur că sunt în permanenţă evaluate. În acest moment nu există un plan concret, din acest punct de vedere, dar repet, toate măsurile sunt în evaluare”, arătat Ioana Dogioiu.
Ea a explicat că a fost stabilită o reducere de acciză pentru motorina standard pentru că, pe de-o parte, acolo a fost creşterea cea mai mare de preţ.
”75% din consumul de pe piaţa românească este consum de motorină şi trebuie să ne gândim la faptul că motorina este cea care, de fapt, se duce cel mai puternic în inflaţie.Intervenind asupra motorinei, creezi şi un efect antiinflaţionist şi de nişte măsuri luate de la bugetul de stat, trebuie să ne gândim că trebuie să beneficieze şi cei care alimentează la pompă, dar şi cei care nu alimentează la pompă, adică cei care, prin această măsură, se încearcă să fie protejaţi de creşterea inflaţiei, în măsura în care este posibil” a mai spus ea.



