Lin-Manuel Miranda, creatorul și vedeta musicalului ”Hamilton”, câștigător de 11 ori al premiului Tony, va regiza o adaptare cinematografică a musicalului coral ”Octet” al lui Dave Malloy, ca următorul său lungmetraj, a anunțat joi compania de producție 5000 Broadway Productions, transmite Reuters.
”M-am gândit mereu la ‘Octet’ de când am văzut producția în premieră a lui Annie Tippe în noiembrie 2019”, a spus Miranda, în vârstă de 46 de ani, într-un comunicat de presă. ”Muzica lui Dave Malloy este versatilă, genială și devine mai relevantă cu fiecare an care trece. Nu-mi dădea pace, așa că iată-ne”.
Miranda se va reuni cu producătorul Julie Oh, cu care a colaborat și la filmul muzical Netflix din 2021 ”tick, tick, BOOM!”, cu Andrew Garfield. Julie Oh se alătură companiei 5000 Broadway Productions în fruntea departamentului de film și televiziune.
”Octet”, care a avut premiera Off-Broadway în 2019, este un musical a cappella care examinează dependența de internet printr-o întâlnire a unui grup de sprijin format din 8 persoane în subsolul unei biserici.
Miranda este unul dintre cei mai galonați artiști ai generației sale, cu trei premii Tony, două premii Emmy, cinci premii Grammy și un premiu Pulitzer pentru dramă. De asemenea, el a primit două nominalizări la Premiile Oscar.
Miranda a scris cântece pentru filmele de animație Disney, apreciate de critici, ”Moana” și ”Encanto”, și a creat ”In the Heights” și ”Hamilton”, ambele obținând recunoaștere internațională, dar în special ”Hamilton”, pentru portretul omului de stat american Alexander Hamilton.


