Motreanu: Reprezentanți ai PSD, obișnuiți cu limbajul dublu, par surprinși că Bolojan elimină privilegii, respectându-și angajamentele

Secretarul general al PNL, europarlamentarul Dan Motreanu, a declarat, luni, că unii reprezentanți ai PSD, ‘obișnuiți cu limbajul dublu din propriul partid, par surprinși de faptul că premierul Ilie Bolojan elimină privilegiile și reduce cheltuielile inutile, respectându-și angajamentele asumate’.

‘Aceste intenții au fost exprimate fără echivoc atât în discuțiile cu partenerii la formarea guvernului, cât și în cadrul Consiliului Național al PNL, în momentul în care a preluat conducerea executivului’, a scris Motreanu, pe Facebook.

Potrivit acestuia, ‘cei care se declară acum luați prin surprindere, fie au ignorat aceste declarații, fie au presupus, în mod eronat, că ele sunt doar formale și că Ilie Bolojan va acționa la fel ca în practica politică obișnuită’.

Salvarea pilotului american, o posibilă operațiune vizând ‘furtul uraniului îmbogățit’, potrivit Teheranului

Spitalul Universitar de Urgență București: Nu sunt elemente noi în evoluția stării de sănătate a domnului Mircea Lucescu