Autoritățile iraniene au arestat 311 persoane sub acuzația de colaborare cu grupuri de opoziție din străinătate sau cu Israel și Statele Unite pe timp de război, într-o intensificare a campaniei de arestări în mai multe părți ale țării, informează luni EFE.
Cel mai mare număr de arestări a avut loc în vestul provinciei Teheran, unde, potrivit comandamentului poliției regionale, 235 de persoane au fost identificate și arestate în ultimele zile după activități de supraveghere tehnică și informativă, a raportat luni agenția Fars.
Dintre acestea, 93 de persoane au fost deja trimise la închisoare, acuzate că generează ‘insecuritate psihologică’, promovează propaganda în favoarea inamicilor țării și coordonează activități pe rețelele sociale, inclusiv trimiterea de imagini și videoclipuri către mass-media opoziției din străinătate.
În provincia Khuzestan din vestul țării, forțele de securitate au arestat 42 de persoane pentru presupuse legături cu medii care se opun Republicii Islamice.
Conform agenției Tasnim, persoanele arestate ar fi realizat înregistrări și ar fi colectat informații în instalații sensibile, atât militare cât și civile, pentru difuzare ulterioară.
De asemenea, procurorul public al provinciei Kermanshah, Nemat Sadegi, a raportat arestarea a aproximativ 30 de persoane acuzate de colaborare cu ‘state ostile’ – referindu-se la SUA și Israel – prin utilizarea unor echipamente de comunicare precum Starlink, trimiterea de materiale audiovizuale către rețelele opoziției și posesia ilegală de arme.
În orașul Maragheh din nord-vestul Iranului au fost arestate patru persoane acuzate că au filmat zone afectate de atacuri israeliano-americane și au trimis imaginile către mass-media opoziției, ele fiind bănuite de infracțiuni de spionaj și cooperare cu țări considerate ostile.
Aceste arestări au loc într-un context de tensiune în creștere și de întărire a măsurilor de securitate interne, în mijlocul conflictului în curs cu SUA și Israel, intrat luni în cea de-a 38 zi.
Autoritățile iraniene insistă asupra combaterii oricărei activități pe care o consideră o amenințare la adresa securității țării și, de la începutul războiului, au anunțat moartea a mii de persoane.


