Spitalul Universitar – ultimele informații despre Mircea Lucescu: Se va lua în calcul posibilitatea unei intervenții invazive

Medicii de la Spitalul Universitar de Urgență București vin cu noi date despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu și anunță că iau în calcul posibilitatea unei intervenții invazive.

Potrivit reprezentanților SUUB, pentru moment decizia este că se va continua tratamentul inițiat, iar în cursul zilei de marți starea pacientului va fi reevaluată.

‘În cursul zilei de astăzi (n.r. – luni) a avut loc întrunirea echipelor medicale care îl îngrijesc pe domnul Mircea Lucescu (Cardiologie, ATI, Chirurgie cardiacă, Hematologie), împreună cu un medic cardiolog român care activează în Franța, la solicitarea familiei. La această întâlnire a participat și familia pacientului. Pentru moment decizia este că se va continua tratamentul inițiat, apreciindu-se corectitudinea acestuia. În cursul zilei de mâine starea pacientului va fi reevaluată și se va lua în calcul posibilitatea unei intervenții invazive, de montare a unui sistem de asistare mecanică cardiacă (ECMO)’, afirmă sursa citată.

Pe 29 martie, Mircea Lucescu a fost internat de urgență la Spitalul Universitar, după ce i s-a făcut rău în timpul ședinței tehnice premergătoare unui antrenament al echipei naționale.

Pakistanul asigură că negocierile pentru o încetare a focului între Iran și SUA continuă

Trump afirmă că termenul limită de marți pentru încheierea unui acord cu Iranul este final