Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim va fi continuată și în acest an, dar, în cazul în care evenimentul nu va putea avea loc din cauza unei eventuale escaladări a conflictului din Orientul Mijlociu, la Catedrala Patriarhală istorică ‘Sfinții Împărați Constantin și Elena’ se va oferi Sfânta Lumină adusă în 2025, păstrată aici neîntrerupt.
Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, în seara zilei de sâmbătă este programată aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim de către părintele arhimandrit Ioan Meiu, superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, urmând a fi oferită delegaților eparhiilor prezenți la Aeroportul Internațional ‘Otopeni’.
Ulterior, prin intermediul protopopiatelor, centrele eparhiale vor distribui Sfânta Lumină către fiecare parohie din cadrul lor.
Sâmbătă seara, în jurul orei 19:00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală istorică ‘Sfinții Împărați Constantin și Elena’ de către Patriarhul Daniel.
‘La această oră, există toate premisele ca Sfânta Lumină să fie adusă ca în fiecare an, însă, ținând cont de situația geopolitică actuală, marcată de escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, aducerea acesteia poate fi afectată doar într-un caz de forță majoră neprevăzută. Într-o astfel de situație total nedorită și imposibil de anticipat, Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi oferită de la Catedrala Patriarhală istorică ‘Sfinții Împărați Constantin și Elena’, de pe Colina Bucuriei, întrucât Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim în anul 2025 a fost păstrată aici neîntrerupt aprinsă într-o candelă specială, în mod preventiv’, a transmis Patriarhia.
Aducerea și oferirea Sfintei Lumini de la Ierusalim tuturor lăcașurilor de cult din cuprinsul Patriarhiei Române reprezintă un puternic simbol al comuniunii și unității ecleziale, precum și o expresie a bucuriei pascale prilejuite de marele praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos, a evidențiat Patriarhia Română.


