Echipajul misiunii Artemis 2 a botezat un crater de pe Lună „Carroll” în onoarea soţiei decedate a comandantului misiunii – VIDEO

La peste 400.000 km de Pământ, s-a petrecut un moment emoţionant în tăcerea spaţială – astronauţii misiunii Artemis 2 au botezat luni un crater lunar în onoarea lui Carroll Taylor Wiseman, soţia decedată a comandantului misiunii, Reid Wiseman, relatează AFP.

„Există o formaţiune reliefală într-un loc frumos de pe Lună, la graniţa dintre faţa vizibilă şi faţa ascunsă”, a anunţat canadianul Jeremy Hansen în timpul transmisiunii, la scurt timp după ce nava lor a depăşit recordul de distanţă faţă de Pământ. „În anumite momente ale tranzitului lunar, o veţi putea vedea de pe Pământ. Este un punct clar pe Lună, am dori să-l numim Carroll”, a anunţat el.

Reid Wiseman, astronautul american al NASA care comandă misiunea Artemis II, a izbucnit în lacrimi. La fel şi colegii săi şi toţi s-au îmbrăţişat.

Carroll Taylor Wiseman a decedat în urma unui cancer în 2020, iar Reid Wiseman, fost pilot de vânătoare, îşi creşte singur cele două fiice.

Astronauţii au botezat un alt crater „Integrity”, care este numele dat de echipaj navei lor.

Potrivit unui purtător de cuvânt al NASA din Houston, cererea Artemis va fi depusă la Uniunea Astronomică Internaţională pentru a oficializa numele celor două cratere.

viewscnt

Meteorologii prognozează temperaturi sub cele obişnuite, în această săptămână şi de Paşte. Sfârşitul lui aprilie şi începutul lunii mai, cu temperaturi mai ridicate decât cele specifice

James Rodriguez a revenit la antrenamentele echipei Minnesota United. Clubul dezminte că ar suferi de o boală gravă