Nicuşor Dan, despre implicarea României în deblocarea strâmtorii Ormuz: A fost o discuţie la nivelul Miniştrilor apărării şi de externe. Continuă discuţiile tehnice / Acţiunile, doar în situaţia unei încetări provizorii sau definitive a focului

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, despre implicarea României în deblocarea strâmtorii Ormuz, că a fost o discuţie la nivelul Miniştrilor apărării şi de externe şi continuă discuţiile tehnice, el arătând că acţiunile statelor care fac parte din această coaliţie vor avea loc doar în situaţia unei încetări provizorii sau definitive a focului şi nu este vorba despre a ne angrena în conflictul existent.

Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat la Timişoara despre implicarea României în deblocarea strâmtorii Ormuz.

”Pentru moment, s-a constituit o coaliţie, să-i spunem, care este dedicată acestei probleme. România, în mod firesc, este parte din această coaliţie. Pentru moment, a fost o discuţie la nivelul Miniştrilor Apărării, o discuţie la nivelul Miniştrilor de Externe. Continuă discuţiile tehnice”, a răspuns şeful statului.

Nicuşor Dan a menţionat că cee ace e important este că ”acţiunile pe care această coaliţie le va face, nu le va face decât în situaţia unei încetări provizorii sau definitive a focului”. ”Nu e vorba de a ne angrena în conflictul existent. Deci suntem în etapa în care se fac diferite scenarii tehnice, în care fiecare dintre ţări îşi asumă participarea cu diferite tipuri de echipamente sau de militari, dar nu este vorba, subliniez, de o intrare în conflict şi doar de chestiuni tehnice”, a subliniat preşedintele.

Nicuşor Dan a mai arătat că noi avem o experienţă, pentru că suntem în proximitate a războiului din Ucraina, care parţial s-a desfăşurat şi pe mare, de deminare.

”Ştiţi că avem un program comun cu Bulgaria şi cu Turcia de deminare şi asta poate să fie interesant”, a mai spus Nicuşor Dan.

viewscnt

Cristina Chiriac, candidată pentru funcţia de procuror general, întrebată cum a gestionat insuccesul avizului negativ de la CSM: A fost un câştig din punct de vedere profesional. Nu am considerat că a fost un eşec

Viitorul lui Eduardo Camavinga la Real Madrid este incert, susţine presa spaniolă