Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că este o certitudine că, în ancheta DIICOT, două din persoanele din echipa cu care am lucrat în campanie au fost şi în filmarea apărută în spaţiul public, el precizând că este treaba procurorilor şi şi-ar dori cât mai curând să răspundă la întrebarea esenţială cine i-a plătit pe oamenii ăştia.
Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat la Timişoara despre informaţiile care există în spaţiul public că ar exista o legătură între autorii fotografiei care a apărut atunci în presă şi o echipă cu care el a lucrat în campanie.
Nicuşor Dan a precizat că el a făcut plângerea la DIICOT a doua zi după ce elementele au apărut în spaţiul public.
”Da, în campania electorală am lucrat cu mai multe echipe care, în fine, au fost subcontractate de alte firme cu care am lucrat şi da, e o certitudine că în ancheta DIICOT două din aceste persoane au fost şi în filmarea de care sau în fotografiile de care vorbim. Mai departe, este treaba procurărilor şi mi-aş dori ca e foarte bine că au ajuns până aici. Cât mai curând să răspundă la întrebarea esenţială cine i-a plătit pe oamenii ăştia”, a subliniat şeful statului.
Elena Lasconi şi Victor Ponta, foşti candidaţi la alegerile prezidenţiale din 2025, au vorbit pentru Cotidianul despre scandalul fotografiilor privind presupusa întâlnire dintre Nicuşor Dan, Victor Ponta şi Florian Coldea (fost prim-adjunct al SRI), care este anchetat de DIICOT.
Lasconi spune că a fost şi ea prezentă la DIICOT vineri, 3 aprilie, şi susţine că ea nu a avut de „câştigat nimic” de pe urma publicării celor patru fotografii.
Şi fostul premier şi candidat independent, Victor Ponta, susţine că Elena Lasconi „a fost folosită pe post de fraieră” şi că pozele au venit de la „persoane de încredere” ale fostei şefe USR.
