Pălărie: USR se opune vehement proiectului de redenumire a Institutului Levantului; astfel de instituții nu produc nimic

USR se opune ‘vehement’ proiectului privind redenumirea Institutului Levantului și creșterea salariilor personalului acestuia, depus de doi deputați PNL și PSD, a declarat, marți, senatorul Ștefan Pălărie, care a amintit că partidul său a propus desființarea acestuia deoarece nu produce nimic.

‘Este o inițiativă legislativă aflată total pe contrasens cu austeritatea din România care propune nici mai mult, nici mai puțin decât două lucruri: rebotezarea Institutului Levantului ca fiind un institut care se ocupă cu studii avansate pentru pace și, de asemenea, creșterea salariilor tuturor angajaților pentru că ei urmează să fie asimilați, în forma aceasta, cu personalul contractual din administrația centrală de specialitate. Așadar, în vremuri în care românii sprijină toate măsurile de tăiere a cheltuielilor din banii publici, într-o vreme în care în coaliția de guvernare a existat un acord explicit al desființării celor șase institute care nu produc nimic, noi nu doar că avem locșoare calde în care cineva se bucură că are ceva scris pe cartea de vizită, dar, mai nou, doi deputați, unul de la PNL și unul de la PSD, propun această rebotezare și această creștere de valoare a sinecurilor în opinia noastră, chiar în perioada în care românilor le este cât se poate de greu’, a afirmat Pălărie, la Senat.

El a menționat că USR a depus șase inițiative legislative prin care propune desființarea mai multor institute, printre care și cel al Levantului.

‘Evident, USR va vota vehement împotriva unei astfel de idei: să mai vopsim un pic gardul pe exterior, dar apoi să mărim cheltuielile aparatului public, în timp ce, asta o spun ca un om de educație, încă nu s-au stins tăierile crunte din educație de anul trecut și care urmează și anul acesta în universitar’, a punctat senatorul.

Potrivit acestuia, Comisia de muncă a Senatului a dat un aviz favorabil pentru acest proiect, la care sunt două comisii raportoare: Comisia de cultură și Comisia de administrație publică.

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 117/2017 privind înființarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului a fost inițiată de deputații Andrei-Daniel Gheorghe (PNL) și Adrian Solomon (PSD). Actul normativ propune modificarea denumirii institutului sub forma ‘Institutul Levant de Studii Avansate pentru Cultura Păcii’ și ca salarizarea personalului să de facă ‘potrivit legislatiei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice la nivelul prevăzut de lege pentru personalul contractual din administrația publică centrală de specialitate’. Senatul este primul for legislativ sesizat, Camera Deputaților fiind decizională.

Neamț: Ținutul Zimbrului, în finala competiției ‘Destinația Anului 2026’ la două categorii

VIDEO Rogobete: Este nevoie de cel puțin încă un Centru pentru Mari Arși ca cel de la Timișoara