Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea a afirmat, marți, că miniștrii Sănătății și Finanțelor trebuie să fie interpelați în parlament de ‘extremă urgență’ pe tema dosarului Pfizer, menționând că, de fapt, Comisia Europeană ar fi trebuit să răspundă în acest caz și nu România.
‘Consider că este de o extremă urgență să fie interpelați în parlament atât ministrul Sănătății actual, cât și Ministrul Finanțelor pentru a ne explica poziția oficială a statului român în legătură cu acest proces care s-a finalizat din nefericire cu un eșec, e adevărat că, cel puțin din perspectiva mea, având în vedere condițiile în care s-a derulat acest proces, era de așteptat. Dar, acum, trebuie să știm dacă statul român este pregătit să formuleze apel, dacă statul român este pregătit de data aceasta să facă public contractul de achiziție cu Pfizer, măcar cu Pfizer, dacă statul român este pregătit să facă publică procedura de selecție a avocaților care ne-au reprezentat în acest dosar, dacă a existat o astfel de procedură și, de asemenea, care au fost apărările care s-au făcut în fața instanței de la Bruxelles, apărări care, iată, au fost ‘încununate’ cu un eșec de proporții’, a declarat eurodeputatul, într-o conferință de presă susținută la Palatul Parlamentului.
Potrivit acestuia, este de interes public să se știe de ce anume se plătesc pentru moment 666 de milioane de euro. El a amintit că în hotărâre se vorbește și de penalități de 150.000 de euro pe zi de întârziere, precum și de o dobândă situată la rata de finanțare a Băncii Centrale Europene plus 5 puncte procentuale.
‘Dacă se întârzie în plată încă doi ani de zile de acum încolo, după estimările mele, ajungem la 800 de milioane de euro. Și acum, când discutăm, contractul de achiziție a acestor vaccinuri de la Pfizer, inclusiv cele 29 de milioane de doze pe care trebuie să le predea Pfizer imediat și respectiv să le primească statul român, contractul acesta de achiziție spun este încă secret. Este ultra secret, pentru că noi, desigur, opinia publică și politicienii din opoziție nu știm și probabil că nu vom ști niciodată ce conține acest contract, dar paradoxul paradoxurilor este că și autoritățile, cei care ar trebui să ne reprezinte, consideră că nu știu care este conținutul acestui dosar’, a explicat Gheorghe Piperea.
În opinia sa, acest contract ar trebui să fie de fapt nul.
‘L-am auzit pe fostul ministru al Sănătății, domnul Rafila, actualmente parlamentar, că a spus că nu a putut să ia la momentul 2023 când era ministru al Sănătății măsurile necesare pentru a atenua efectele dezastruoase ale acestui contract pentru România, pentru că n-a știut ce conține acel contract. Este în consecință vorba despre un contract care, în mod normal, într-o țară normală la cap, ar trebui să fie considerat din start un contract nul absolut, pentru că este un contract care are o cauză ilicită, atât în condițiile codului nostru civil, cât și în condiții convențiilor internaționale cu privire la vânzare. Cauza ilicită duce la nulitatea contractului – era o chestiune de apărare pe care ar fi putut să o ridice. Avocații, cine știe, probabil că au ridicat-o și li s-a respins, dar noi nu știm dacă au făcut acest lucru’, a completat Piperea.
El a susținut totodată că, de fapt, Comisia Europeană ar trebui să răspundă în dosarul Pfizer.
‘Nu ne este clar dacă este un contract de vânzare încheiat prin intermediul mandatarului numit Comisia Europeană, pentru că m-am uitat cu atenție și știți care este ciudățenia ciudățeniilor? Am făcut acest lucru după ce informațiile respective mi-au fost date prin WhatsApp în seara zilei de duminică de fostul ministru al Sănătății USR Vlad Voiculescu. M-am uitat pe reglementările indicate în acțiunea celor de la Pfizer și m-am dus la niște decizii luate în 2020, 2021, 2022 de Comisia Europeană, decizii de achiziție centralizată, care practic nu sunt nici vânzări, nu sunt nici mandate, dar cu toate acestea au determinat, se pare, o poziție de ‘ghiocel’ din partea autorităților noastre. (…) M-am uitat, de asemenea, pe acest amănunt din aceste reglementări ale Comisiei Europene și am descoperit un lucru absolut uluitor. Nu era obligatoriu nici să închei contractul în condițiile în care s-a derulat acest contract, nu era obligatoriu nici să rămâi în contract, pur și simplu aveai la dispoziție niște mecanisme pe care dacă le foloseai la timp (…) nu ai fi avut consecințele dezastruoase de astăzi. Dar, în orice caz, dacă era vorba despre un mandatar, o persoană a Comisiei Europene, atunci Comisia Europeană ar fi trebuit să răspundă în fața Pfizer, iar nu România’, a mai susținut eurodeputatul.
Conform acestuia, Codul civil permite ca România să ridice așa-numita excepție de neexecutare, adică poate să înghețe plata celor 666 de milioane de euro.
‘Curtea de Conturi, de urgență, ar trebui să se sesizeze din oficiu ca să vadă cum s-au făcut până acum aceste plăți în baza unui contract secret și, de asemenea, să verifice și legalitatea acestor plăți, plăți care ar urma să fie făcute în baza acelei hotărâri. Am înțeles că domnul Bolojan, care peste tot spune, în cazul altor hotărâri judecătorești, ‘nu avem bani, ne mai gândim dacă plătim’, domnul Bolojan a spus: ‘Gata, plătim, găsim niște soluții eventual de eșalonare, de negociere cu cei de la Pfizer. Și, desigur, ar trebui să se sesizeze de oficiu și parchetul pentru că aici sunt și niște probleme penale, de vreme ce noi vorbim de niște contracte secrete care sunt plătite și nu cu puțin, ci vorbim despre miliarde de euro’, a transmis reprezentantul AUR.


