Directoriul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) Tedros Adhanom Ghebreyesus avertizează marţi cu privire la riscuri sanitare pe termen lung legate de o continuare a activităţilor militare în apropierea unei centrale nucleare iraniene, relatează The Associated Press.
Operaţiuni militare noi se desfăşoară în apropierea Centralei Nucleare de la Bushehr, construită de către Rusia, de unde sute de muncitori au fost evacuaţi în urma unui atac recent, scrie pe X Tedros Adhanom Ghebreyesus.
”Asemenea acţiuni pot conduce la un accident radiologic grav, cu consecinţe sanitare serioase, pe termen lung asupra populaţiilor actuale şi generaţiilor viitoare, care va dăuna totodată mediului în întregul Iran, în regiunea (Orientul Mijlociu) şi dincolo de aceasta”, avertizează directorul OMS.



