Ministrul Apărării, Radu Miruţă, afirmă că USR nu va mai purta negocieri pentru guvernare în situaţia în care PSD ar participa, prin vot în Parlament, la răsturnarea prin moţiune de cenzură a guvernului condus de Ilie Bolojan.
”Eu cred că PSD nu ştie cum să scape de propriile probleme. Într-o ţară în care ministerialele NATO, ale miniştrilor apărării, discută despre motor de capabilităţi nucleare, despre recalibrarea coaliţiei de voinţă pentru eliberare de strâmtori care duc la creşterea sau la scăderea preţului la combustibil, nu e cazul ca România să nu-şi poată ridica privirea de la vârful pantofilor şi să fie ruptă de realitate la ce se întâmplă la nivel mondial”, a afirmat, marţi seară, la Digi 24, Radu Miruţă.
Întrebat cine va convinge PSD că nu este cazul să facă demersuri care ar putea crea o criză politică, reprezentantul USR a răspuns: ”Cred că apăsarea propriei responsabilităţi, dacă ea există. România are astăzi probleme asupra căreia trebuie să existe o decizie politică congruentă”.
El a precizat că USR nu va mai purta negocieri pentru guvernare în situaţia în care PSD ar participa, prin vot în Parlament, la răsturnarea prin moţiune de cenzură a guvernului condus de Ilie Bolojan.
”Eu nu pot să decid în locul preşedintelui Partidului Social-Democrat şi nu este atributul meu. Noi am intrat la guvernare în situaţia în care România fusese economic dusă în zid de o guvernare PSD-PNL, într-adevăr condusă de alţi lideri. Dacă Guvernul Bolojan care în urma unei moţiuni susţinute de PSD este iraţional, este fără nicio finalitate să ne mai punem la masă cu acelaşi partid care a decis ca un guvern din care el face parte, într-un astfel de context internaţional complicat, să genereze o criză politică. Planul este să ne ţinem în continuare de responsabilităţile pe care le avem la cele patru ministere pe care le conduc miniştrii USR, să ne respectăm programul de guvernare pe care l-am semnat. În politica din România trebuie să se impregneze mai mult ideea că un document semnat chiar contează. Altfel, despre ce mai putem discuta? Despre un bambilici repetat din şase în şase luni? Oamenii s-au săturat de asta”, a adăugat Radu Miruţă.
