Sony Pictures Entertainment va concedia câteva sute de angajaţi, potrivit unei surse apropiate situaţiei, compania reorganizând anumite segmente ale activităţii pentru a se alinia strategiei sale de creştere pe termen lung, transmite Reuters.
Sursa a precizat că reducerile de personal nu reprezintă un program general de reducere a costurilor, ci o măsură strategică şi ţintită. Decizia vine într-un moment în care studiourile de la Hollywood se confruntă cu schimbarea obiceiurilor publicului, presiuni tot mai mari asupra televiziunii tradiţionale şi o reevaluare a cheltuielilor după ani de investiţii masive în platforme de streaming.
Spre deosebire de mulţi competitori, Sony Pictures licenţiază în principal conţinut către platforme de streaming terţe, ceea ce îi oferă flexibilitatea de a colabora cu mai mulţi parteneri, în loc să depindă de un singur serviciu propriu de streaming.
Într-un mesaj intern trimis marţi angajaţilor, directorul general al Sony Pictures, Ravi Ahuja, a anunţat că unele poziţii vor fi eliminate, în timp ce alte zone vor beneficia de investiţii şi atenţie sporită, schimbările fiind necesare pentru ca organizaţia să funcţioneze mai rapid şi mai eficient.
Ahuja a descris decizia drept dificilă şi a precizat că angajaţii afectaţi vor primi sprijin în perioada de tranziţie. El a subliniat totodată că Sony Pictures rămâne bine poziţionată în pofida transformărilor din industrie.
Companiile media îşi simplifică tot mai mult operaţiunile şi pun accent pe francize globale, proprietăţi intelectuale puternice şi modele de distribuţie mai flexibile.
Sony Pictures este unul dintre marile studiouri de la Hollywood, cunoscut pentru francize precum ”Spider-Man”, ”Jumanji” şi ”Ghostbusters”, dar şi pentru producţii de televiziune precum ”The Boys” şi ”Jeopardy!”.



