Intel se alătură proiectului Terafab al lui Elon Musk pentru producţia de cipuri AI destinate roboţilor umanoizi şi centrelor de date

Intel a anunţat marţi că se alătură proiectului Terafab, iniţiat de Elon Musk împreună cu SpaceX şi Tesla, pentru dezvoltarea şi producţia de procesoare destinate inteligenţei artificiale, roboţilor umanoizi şi centrelor de date, relatează Reuters.

Acţiunile Intel au crescut cu peste 2% după anunţ. Compania a publicat şi o fotografie cu directorul general Lip-Bu Tan şi Elon Musk dând mâna, precizând că l-a găzduit pe miliardar la campusul său în weekendul trecut.

Anunţul vine la câteva luni după ce Musk a prezentat planurile Tesla de a construi o fabrică uriaşă de cipuri pentru inteligenţă artificială, menită să susţină ambiţiile companiei în domeniul conducerii autonome. Atunci, el sugerase că Tesla ar putea colabora cu Intel.

Potrivit Intel, capacităţile sale tehnologice vor ajuta proiectul Terafab să atingă obiectivul de a produce anual o putere de calcul de aproximativ un terawatt pentru aplicaţii viitoare în inteligenţă artificială şi robotică.

Luna trecută, Musk a declarat că SpaceX, care a fuzionat recent cu compania sa de inteligenţă artificială xAI, şi Tesla intenţionează să construiască două fabrici avansate de cipuri într-un complex amplu din Austin, Texas. Una dintre unităţi ar urma să producă procesoare pentru automobile şi roboţi umanoizi, iar cealaltă ar fi destinată centrelor de date pentru inteligenţă artificială, inclusiv pentru proiecte în spaţiu.

Separat, SpaceX a depus în mod confidenţial documentele pentru o ofertă publică iniţială în Statele Unite, pregătind ceea ce ar putea deveni una dintre cele mai mari listări bursiere din istorie, lansarea fiind vizată pentru sfârşitul acestui an.

Pentru Intel, care a rămas în urma unor rivali în cursa pentru cipuri dedicate inteligenţei artificiale, parteneriatul cu Musk ar putea consolida încrederea investitorilor în planul de redresare al companiei. Directorul general Lip-Bu Tan implementează un program amplu de restructurare, care include reduceri de personal şi vânzări de active.

Un element central al strategiei Intel este divizia de producţie de cipuri pentru terţi, Intel Foundry, care continuă însă să înregistreze pierderi mari. Segmentul a raportat o pierdere operaţională de 10,32 miliarde de dolari în 2025, în timp ce veniturile au crescut cu doar 3%. Compania mizează acum pe tehnologia de fabricaţie 18A, pe care intenţionează să o ofere şi clienţilor externi.

viewscnt

SĂRBĂTORI RELIGIOASE – 8 aprilie

Îmbătrânirea se poate transmite între organe: un model experimental permite studierea rapidă a procesului şi testarea terapiilor anti-îmbătrânire