BREAKING Ceasuri Rolex de 100.000 de euro cumpărate de firma `rechinului Mangiunică` au trezit suspiciunea autorităților – Dedesubturile cazului de evaziune

Concret, în cursul lunii ianuarie 2021, conducerea Direcției Generale Antifraudă Fiscală ar fi dispus efectuarea unei analize de risc asupra comportamentului fiscal al societăților patronate de Ion Cornel-Petruț.

Vezi și: SURSE `Rechinul` imobiliar `Mangiunică` plasat sub control judiciar de DNA – Joi au loc noi audieri la DNA în dosarul de evaziune cu 20 de milioane de lei

După controale amănunțite în teren inspectorii fiscali au descoperit că firma afaceristului imobiliar practica „vânzarea diferențiată de către dezvoltator a locurilor de parcare aferente ansamblurilor rezidențiale aflate în execuție sau finalizate, fiind astfel aplicat un tratament fiscal distinct pentru tranzacționarea aceleiași categorii de bunuri”.

Astfel, în cazul contractelor care prevedeau atât vânzarea apartamentelor cât și a locurilor de parcare era aplicată ambelor categorii de bunuri imobile cota de TVA de 5%, iar în cazul contractelor care prevedeau doar vânzarea locurilor de parcare, cota de TVA aplicată era de 19%.

Inspectorii au mai descopert și „vânzarea apartamentelor nefinisate, „la gri”, în scopul încadrării în limita de preț prevăzută art. 291 alin. 3 din Legea 227/2015 (450.000 lei), în vederea perceperii unei cote de TVA de doar 5%”.

Ulterior finisajele erau realizate „la negru” sau în baza unui alt contract încheiat de cumpărătorul apartamentului cu un alt operator economic aflat în sfera relațională a numitului Ion Cornel-Petruț.

O altă problemă identificată de inspectorii ANAF la acel moment a fost aceea că „unul dintre partenerii comerciali ai societății EXIGENT DEVELOPMENT SRL a fost societatea YZA MAR BLOKHIM SRL, deținută de Mihăiță Florian, societate care ar avea drept furnizori mai multe entități de tip „fantomă” sau cu identitate furată”.

Tot atunci ANAF a descoperit o factură fiscală în valoare totală de 100.000 euro privind achiziționarea din Bulgaria de către EXIGENT DEVELOPMENT SRL a 5 bucăți ceasuri marca Rolex, a cărei necesitate nu a putut fi argumentată din punct de vedere fiscal de către Ion Cornel-Petruț.

În altă ordine de idei, se pare că „rechinul imobiliar„ „imobilizat„ de DNA cu control judiciar ar fi vândut aproape 400 de apartamente cu cu TVA dminuat în sensul că erau apartament „la gri„ fără utilități care ulterior au fost utilate.

În dosarul anchetatorilor DNA au vorbit peste 100 de martori, cumpărători de bună credință care au povestit procurorilor DNA stadiul în care au cumpărat apartamentele, gradul de finisare dar și sumele contractate cu firma lui Cornel Petruț Ion.

Totodată, pentru perioada de raportare fiscală 2019 – 2020, inculpatul I.C.P., în calitate de administrator al dezvoltatorului imobiliar persoană juridică, supus controlului antifraudă, beneficiind de ajutorul suspectei V.A., ar fi stabilit, cu rea-credinţă, în cadrul deconturilor de taxă depuse la autorităţile fiscale în interesul contribuabilului, suma taxei pe valoare adăugată colectată a cărei exigibilitate a luat naştere în perioada fiscală de raportare, la un nivel net inferior celui pe care trebuia să-l determine în conformitate cu legislaţia fiscală, ceea ce a determinat obţinerea, pe nedrept, cu titlu de TVA, de către contribuabilul persoană juridică a sumei totale de 20.468.734 lei.

”În cauză, procurorii au instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor bunuri ale inculpatului I.C.P., până la concurenţa sumei de 20.468.734 lei, în vederea reparării prejudiciului produs prin comiterea infracţiunii de stabilire cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, în formă continuată. Faţă de inculpatul I.C.P. a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar”, arată procurorii.

Sportiva din Benin dată dispărută în Franţa la 10 septembrie s-a întors acasă

Campioana olimpică Gabby Thomas, învinsă la reuniunea 100% feminină de la New York