Emanuel Pârvu – între cei opt cineaști aleși să-și prezinte următorul proiect la Investors Circle

Actorul, regizorul și scenaristul român Emanuel Pârvu se află printre cei opt cineaști aleși să-și prezinte următorul proiect de film la Cercul Investitorilor (Investors Circle) din cadrul Marché du Film – Festival de Cannes, informează un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.

Aflat la cea de-a IV-a ediție, programul reunește în fiecare an unii dintre cei mai apreciați regizori ai momentului care au filme în dezvoltare dându-le oportunitatea de a-și prezenta proiectele de lungmetraj nemaivăzute până acum, într-un cadru exclusiv, cu scopul de a obține finanțare și sprijin din partea unui grup select de investitori.

Reprezentând un nou val al cinematografiei internaționale, acești regizori vin cu voci distinctive și proiecte care acoperă diverse genuri și bugete, alese pentru ambiția lor creativă și potențialul investițional, precizează sursa citată.

Alături de Emanuel Pârvu, selecția din acest an îi include pe Magnus Von Horn, Juho Kuosmanen, Atsuko Hirayanagi, Felipe Gálvez, Carine Tardieu, Ismaël El Iraki și Noé Debré.

Potrivit site-ului evenimentului, procesul de selecție din 2026 a fost supervizat de Alexandra Zakharchenko, directoarea Cercului Investitorilor, în colaborare cu un comitet reînnoit anual, format din personalități din industrie. Comitetul din acest an a fost format din Céline Dornier (director executiv de conținut, IPR.VC), Jean des Forets (fondator și CEO, Petit Film), Alice Laffillé (vicepreședinte vânzări internaționale, FilmNation Entertainment) și Anthony Muir (director executiv senior pentru coproducții internaționale, Film i Väst).

‘Selecția din acest an reflectă un efort deliberat de a reuni proiecte aflate în diferite stadii de dezvoltare și finanțare, care acoperă o gamă largă de bugete, genuri și abordări narative. O atenție deosebită a fost acordată proiectelor care sunt pregătite să atragă investiții private, combinând un potențial clar de piață cu o poziționare creativă puternică, inclusiv o prezență tot mai mare a operelor de gen înalte’, a subliniat Alexandra Zakharchenko.

Programat pentru 16 și 17 mai, evenimentul va avea loc la prestigioasa Plage des Palmes, locația oficială de pe plajă a Marché du Film – Festival de la Cannes.

Emanuel Pârvu a fost prezent în competiția de la Cannes în 2024 cu ‘Trei kilometri până la capătul lumii’, produs de FAMart, distins cu Queer Palm.

Fotbal: Reggiana – Mircea Lucescu și-a lăsat amprenta prin viziunea sa

REPORTAJ/Timiș: Ultimul șvab din Charlottenburg regretă că orășenii distrug identitatea arhitectonică a satului rotund