Armata israeliană continuă atacurile în Liban și a emis un nou ordin de evacuare pentru Tir, în sudul țării

Israelul a atacat miercuri sudul Libanului, unde a provocat mai multe victime, potrivit presei libaneze, afirmând totodată că acceptă armistițiul dintre SUA și Iran, dar că acest armistițiu nu incude Libanul, informează EFE și AFP.

De altfel, armata israeliană a cerut din nou miercuri locuitorilor din Tir, în sudul Libanului, să evacueze orașul înainte de a efectua atacuri aeriene în această regiune din țara vecină, unde Israelul combate Hezbollahul proiranian.

Purtătorul de cuvânt pentru limba arabă al armatei israeliene, colonelul Avichay Adraee, a emis un ‘avertisment urgent și repetat locuitorilor orașului Tir, în special la Shabriha’, cerându-le să evacueze ‘imediat’, cu puțin timp înainte ca presa de stat libaneză să raporteze noi atacuri aeriene israeliene în sud.

Agenția oficială de știri libaneză, NNA, a relatat despre un atac asupra unei ambulanțe din Al Hulaylah, soldat cu mai mulți morți, deși numărul exact de decese nu a fost specificat.

În plus, potrivit aceleiași surse, cel puțin patru persoane au fost ucise într-un atac asupra unei clădiri din apropierea Spitalului Hiram și a unui centru medical din orașul Chaqra, soldat cu mai mulți răniți.

NNA a descris ‘atacurile inamice’ ca vizând și orașele Haddatha, Rabaa Thalathin, Abbasieh, Kfar Dunin, Haniyeh Mansouri și Jmeijmeh.

Aceste bombardamente au loc după ce guvernul israelian a anunțat acceptarea armistițiului dintre Statele Unite și Iran, dar a afirmat că acesta nu include Libanul, în ciuda declarațiilor anterioare ale prim-ministrului pakistanez Shehbaz Sharif, care a mediat negocierile și care afirmase contrariul.

Propunerea în zece puncte pe baza căreia Statele Unite și Iranul vor negocia pacea include încetarea atacurilor americane și israeliene împotriva Iranului și a aliaților săi din regiune, precum și controlul iranian asupra Strâmtorii Ormuz, crucială pentru comerțul global cu țiței.

La 2 martie, Israelul a extins frontul de război până în Liban, după ce gruparea șiită Hezbollah, un aliat al Iranului, a atacat statul israelian ca represalii pentru atacul comun condus de SUA împotriva Republicii Islamice din 28 februarie.

De atunci, Israelul a lansat o ofensivă aeriană și terestră acerbă împotriva Libanului, soldată cu peste 1.500 de morți și 4.800 de răniți.

Pe de altă parte, trei surse libaneze apropiate de Hezbollah au declarat pentru Reuters că grupul șiit a oprit atacurile asupra nordului Israelului și asupra trupelor israeliene din Liban în primele ore ale zilei de miercuri, ca parte a armistițiului dintre SUA și Iran anunțat anterior.

Hezbollah urmează să emită o declarație în care să prezinte poziția sa oficială cu privire la armistițiu și la afirmația lui Netanyahu că Libanul nu este inclus, au declarat cele trei surse libaneze.

Fotbal: Cluburile Galatasaray și Beșiktaș deplâng dispariția lui Mircea Lucescu

SJU Târgu Jiu: Moderația și adaptarea rețetelor tradiționale, secretul unei sărbători reușite