Moderația și adaptarea rețetelor tradiționale sunt secretul unei sărbători reușite în cazul unor probleme cu ficatul sau stomacul, precum gastrită, reflux sau steatoză, susțin medicii specialiști ai Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu Jiu.
Specialiștii spun că nu trebuie renunțat la tot, ci recomandă evitarea exceselor de grăsimi, zahăr și prăjeli care pot declanșa crize biliare sau dureri gastrice.
‘Perioada sărbătorilor de Paște poate fi o provocare pentru multe persoane atunci când ne gândim la abundența și varietatea alimentară. Mesele îmbelșugate, alcoolul, dulciurile sunt tentații pentru toți, iar meniul tradițional este unul foarte bogat caloric cu o proporție mare de grăsimi animale și cu puține legume. Puteți evita excesele alimentare și să limitați creșterea în greutate rămânând activi, mâncând cu atenție și conștient, consumând apă și făcând alegeri inteligente pentru mesele principale și gustări. Nu trebuie să uităm că mersul pe jos, plimbările în aer liber sunt o ocazie de a face activitate fizică, necesară unui stil de viață sănătos’, se arată, miercuri, într-o postare pe pagina de Facebook a SJU Târgu Jiu.
Medicii vin și cu câteva sfaturi în ceea ce privește consumul produselor tradiționale și recomandă consumul a maximum două ouă pe zi, cu mențiunea de a mânca doar albușul în cazul persoanelor cu probleme biliare severe. De asemenea, specialiștii transmit că maioneza poate fi înlocuită cu iaurt grecesc și puțin muștar.
În ceea ce privește carnea de miel, este recomandată alegerea porțiunilor slabe și eliminarea grăsimii vizibile, iar ca și metodă de gătire, este de preferat ca această să fie preparată la cuptor, la grătar sau la abur, nu prăjită în ulei.
La drob, se recomandă să se folosească multă verdeață (ceapă verde, mărar, pătrunjel) și mai puține organe, dacă ficatul este foarte solicitat. Se poate adăuga puțin orez pentru a-l face mai ușor de digerat.
La capitolul garnituri, medicii transmit că legumele verzi ajută digestia, iar la salate recomandă folosirea lămâii în loc de oțet, pentru a proteja mucoasa stomacului. De evitat sunt garniturile grele, cum ar fi cartofii prăjiți sau piureul cu mult unt și lapte gras.
Specialiștii SJU Târgu Jiu vin cu sfaturi și în cazul dulciurilor, mai exact cozonac și pască, unde spun că o felie mică este suficientă pentru gust. La pască este de preferat varianta cu brânză de vaci slabă și mai puțin zahăr. De asemenea, medicii transmit că este bine să se evite cozonacul cald, proaspăt scos din cuptor, deoarece fermentează în stomac și provoacă balonare sau aciditate.
Alte sfaturi privesc alcoolul și sucurile.
‘Alcool: cel mai bine este să îl eviți complet dacă ai afecțiuni hepatice. Dacă totuși bei, limitează-te la un singur pahar de vin roșu sec, îndoit cu apă. Sucuri – evită băuturile carbogazoase, care umflă stomacul. Hidratare – bea apă plată între mese pentru a ajuta metabolismul. Sfaturi de aur pentru digestie – mănâncă puțin și des – nu încerca toate felurile de mâncare la o singură masă. Mestecă bine – digestia începe în gură; ușurează munca stomacului. Fă mișcare – plimbare de 20 de minute după masă ajută enorm tranzitul. Ordinea meselor – începe cu o salată pentru a pregăti stomacul, apoi carnea. Medicii din cabinetele de specialitate din Ambulatoriul Integrat (Medicină Internă, Gastroenterologie, Diabet Zaharat) vă stau la dispoziție pentru consult și sfaturi medicale’, se mai menționează în postare.


