Cel puţin o persoană a fost ucisă în bombardamente ruseşti, în regiunea Zaporojie, în sudul Ucrainei, în noaptea de marţi spre miercuri, a anunţat miercuri şeful Administraţiei Regionale Ivan Fedorov, relatează AFP.
”În satul Balabîne, clădri rezidenţiale şi nerezidenţiale au fost distruse şi avariate în timpul atacului şi au izbucnit incendii”, a anunţat el.
”Corpul unei persoane decedate a fost găsit sub dărâmăturule unei case”, a anunţat el.
Ivan Fedorov a anunţat anterior că o femeie în vârstă de 47 de ani a fost rănită şi primea îngrijiri, în urma unui atac vizând garaje care a provocat un incendiu.
Zaporojie, un oraş industrial important, situat în apropierea liniei frontului, în sudul Ucrainei, este vizat aproape zilnic de atacuri ruseşti cu dronă şi rachetă.
Aproape zilnic, de la începutul invaziei la scară mare a Ucrainei, în februarie 2022, civili sunt ucişi în Ucraina, în bombardamente ruseşti.
Ca represalii, Kievul desfăşoară atacuri împotriva teritoriului rus, soldate şi cu vicitme civile.



