Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că vrea ca orice fel de dosar, şi cu atât mai mult dosare cu miză financiară importantă, să fie tranşate cât de repede. Pe chestiunea cu vaccinurile, şeful statului a afirmat că aşteaptă ca actele oficiale semnate de oficiali ai statului să fie făcute publice, pentru ca societatea în asamblu să poată să aibă o opinie informată despre cine ce a semnat, cine nu a semnat.
Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat în conferinţa de presă despre dosarul vaccinurilor, care este blocat de mai bine de 3 ani.
”Eu aş vrea ca orice fel de dosar, şi cu atât mai mult dosare cu miză financiară importantă, să fie tranşate cât de repede. Asta este răspunsul general. Dincolo de asta, pe chestiunea cu vaccinurile, aştept ca actele oficiale semnate de oficiali ai statului român să fie făcute publice, pentru ca societatea în asamblu să poată să aibă o opinie informată despre cine ce a semnat, cine nu a semnat”, a afirmat şeful statului.
El a menţionat că i se pare că în momentul ăsta nu există în spaţiul public conturat foarte clar calendarul evenimentelor.
Întrebat dacă i-a cerut premierului acest lucru, Nicuşor Dan a răspuns: ”Ştiu că mai multe lume i-a cerut, susţin şi eu demersul ăsta. Tot ce s-a semnat de către oficiali ai statului român să fie făcut public”.



