Iranul urmează să le ceară companiilor maritime să plătească taxe de trecere în criptomonede pentru ca petrolierele lor să traverseze Strâmtoarea Ormuz, cu scopul de a menţine astfel controlul acestei căi de navigaţie-cheie în următoarele două săptămâni de armistiţiu, dezvăluie cotidianul britanic de afaceri Financial Times (FT).
Iranul vrea să perceapă taxe de trecere tuturor petrolierelor care trec prin Strâmtoare Ormuz, a declarat miercuri FT un purtătror de cuvânt al Uniunii Iraniene a Exportatorilor de Petrol, Hamid Hosseini.
”Iranul trebuie să supravegheze ceea ce intră şi iese din strâmtoare, pentru a se asigura că aceste două săptămâni nu sunt folosite în transferuri de armament”, a declarat Hosseini.
Uniunea Iraniană a Exportatorilor de Petrol cooperează strâns cu regimul de la Teheran.
”Oricine poate trece, dar procedura va lua timp în cazul fiecărei nave, iar Iranul nu se grăbeşte”, a declarat el.



