Ministerul Sănătății, în parteneriat cu ALIA – Asociația pentru Lupta Împotriva Accidentului Vascular Cerebral, a lansat o campanie națională de conștientizare a accidentului vascular cerebral (AVC), dedicată în special copiilor și familiilor acestora, a anunțat joi ministrul Alexandru Rogobete.
‘Prin intermediul ‘Eroilor FAST’, ne propunem să le explicăm celor mici, într-un mod accesibil și prietenos, cum pot recunoaște semnele unui accident vascular cerebral și cât de important este să acționeze rapid. De ce este important să vorbim despre AVC? Pentru că reprezintă o urgență medicală majoră. În România, peste 60.000 de persoane suferă anual un AVC, iar țara noastră se află, în continuare, printre statele europene cu cele mai ridicate rate de mortalitate asociate acestei afecțiuni’, a transmis ministrul pe Facebook.
Acesta a subliniat că identificarea rapidă a simptomelor poate salva vieți: față asimetrică, slăbiciune la nivelul unui braț, vorbire neclară – urmate de acțiune imediată și apel la 112.
‘De ce începem cu cei mici? Pentru că o societate sănătoasă se construiește prin educație medicală timpurie. Copiii informați devin adulți responsabili și pot contribui decisiv în situații critice din familie sau comunitate’, a adăugat Rogobete.
În opinia sa, prevenția și educația pentru sănătate trebuie să rămână priorități.
‘Prin acest parteneriat, ne dorim să aducem informația mai aproape de oameni și să contribuim la salvarea de vieți’, a spus ministrul Sănătății.


