Confederaţia Sindicală MERIDIAN cere intervenţia Guvernului şi a Ministerului Energiei, pentru ca minerii din Valea Jiului să-şi primească primele de Paşte, conform Contractului Colectiv de Muncă: Minerii din Valea Jiului nu cer favoruri

Confederaţia Sindicală MERIDIAN cere, joi, intervenţia Guvernului şi a Ministerului Energiei, pentru ca minerii din Valea Jiului să-şi primească primele de Paşte, conform Contractului Colectiv de Muncă. Totodată, sindicaliştii avertizează că lipsa finanţării şi întârzierile în acordarea ajutorului de stat pun în pericol stabilitatea companiei.

”În aceste zile, minerii de la Complexul Energetic Valea Jiului se confruntă din nou cu o situaţie nedreaptă: drepturi prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă nu sunt respectate, concret, «prima de Paşte promisă nu poate fi acordată integral». Lideri din Sindicatul Muntele CEVJ s-au întâlnit ieri cu preşedintele şi secretarul general al Confederaţiei Sindicale Naţionale MERIDIAN pentru a evalua rezultatul întâlnirii cu Ministrul Energiei, domnul Bogdan Ivan, întâlnire care s-a desfăsurat la data de 6 aprilie 2026, la sediul acestui minister”, anunţă, joi, Confederaţia Sindicală MERIDIAN.

Confederaţia Sindicală Naţională MERIDIAN solicită:

  • să se respecte Contractul  Colectiv de Muncă;
  • să se găsească soluţii pentru acordarea tuturor drepturilor salariale;
  • să se asigure plata primelor minerilor, aşa cum au fost negociate în CCM, în contextul măsurilor pentru o tranziţie justă în Valea Jiului;

”În acelaşi timp, nu putem ignora realitatea: lipsa finanţării şi întârzierile în acordarea ajutorului de stat pun în pericol stabilitatea companiei; deciziile administrative şi blocajele instituţionale afectează direct oamenii care muncesc zi de zi. Minerii nu trebuie să plătească pentru tergiversările şi lipsa de iniţiativă a autorităţilor”, au mai transmis sindicaliştii.

Aceştia cer intervenţia urgentă a Guvernului României şi a Ministerului Energiei, asigurarea fondurilor necesare funcţionării Complexului Energetic Valea Jiului şi respectarea angajamentelor asumate faţă de angajaţi prin CCM şi prin procesul de tranziţie justă.

În plus, se solicită accelerarea acţiunilor Guvernului pentru atragerea investiţiilor publice şi private în regiunile miniere carbonifere.

”Solidaritatea este esenţială! Minerii din Valea Jiului nu cer favoruri – cer respect, siguranţă şi dreptate”, au mai transmis sindicaliştii.

Peste 100 de angajaţi de la minele Vulcan, Lupeni şi Livezeni, din Valea Jiului, nu au intrat în subteran, miercuri dimineaţă, în schimbul I, după ce au aflat că nu vor primi primele de Paşte, prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă.

viewscnt

Festivalul de la Cannes/ 21 de filme în competiție; Pedro Almodóvar, Cristian Mungiu și Asghar Farhadi în selecția oficială

Mesajul de Paşte transmis „de la distanţă” militarilor români aflaţi în misiuni internaţionale de către ministrul Apărării şi de şeful Statului Major/ Generalul Gheorghiţă Vlad: Pentru noi, militarii, misiunea nu ia pauză, nici măcar de sărbători