Fotbal: Jucătorii, antrenorii și conducătorii clubului Rapid i-au adus un ultim omagiu lui Mircea Lucescu

Fotbaliștii și componenții staffurilor tehnic și administrativ ale clubului FC Rapid au venit, miercuri, la Arena Națională acolo unde i-au adus un ultim omagiu fostului selecționer Mircea Lucescu, decedat marți seara la Spitalul Universitar de Urgență din București.

Jucătorii îmbrăcați toți în negru au venit cu coroane de flori și lumânări și s-au recules pentru câteva minute la căpătâiul fostului selecționer.

Acționarii clubului, Dan Șucu și Victor Angelescu, precum și antrenorul Constantin Gâlcă au prezentat condoleanțe fiului lui Mircea Lucescu, Răzvan Lucescu, și celorlalți membri ai familiei prezenți la Arena Națională.

La ieșirea din stadion, acționarul Victor Angelescu a declarat că Mircea Lucescu a însemnat enorm pentru gruparea giuleșteană.

‘E o zi grea, am venit să îi aducem un ultim omagiu celui mai mare antrenor român. E o zi tristă pentru tot fotbalul românesc și nu numai. Mircea Lucescu a însemnat enorm pentru Rapid, pentru Dinamo, pentru echipa națională și întreg fotbalul românesc. E o mare pierdere, condoleanțe familiei și apropiaților. Pentru noi, cei de la Rapid, Mircea Lucescu va rămâne veșnic în inimile noastre’, a menționat el.

‘În ultimul an a avut mai multe supărări, iar ratarea calificării echipei naționale la Cupa Mondială cred eu că l-au afectat și a ajuns să moară mai repede decât ar fi trebuit. Lucescu a fost un om care a pus în slujba fotbalului tot ce a avut el. Iar acum, din păcate, nu mai este printre noi’, a mai spus Angelescu.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului selecționer al echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu, este depus de miercuri la Arena Națională, suporterii și iubitorii fotbalului putând să îi aducă un omagiu marelui antrenor până tîn această seară la ora 20:00.

Sicriul, acoperit cu drapelul României, a fost așezat pe o scenă construită pe esplanada de la Tribuna Oficială a Arenei Naționale. La căpătâiul fostului selecționer a fost așezată o fotografie a acestuia și o coroană albă de flori, iar în stânga și dreapta se află patru membri ai Gărzii de onoare a Jandarmeriei Române.

Conform programului anunțat de Federația Română de Fotbal, ceremoniile funerare se vor desfășura pe parcursul a trei zile, sub măsuri stricte de securitate și protocol.

Vineri, ultima zi a ceremoniilor, va fi marcată de discreție și solemnitate, cu evenimente desfășurate în două locații. Cortegiul funerar se va deplasa către Biserica Sfântul Elefterie din Capitală, unde slujba de înmormântare va începe la ora 10:00. Participarea la biserică este strict limitată la familie și invitații apropiați. Ceremonia de înmormântare este programată să înceapă la ora 12:20, la Cimitirul Bellu din Capitală. Momentul înhumării (ora 13:10) va fi precedat de onoruri militare, recunoscând astfel meritele deosebite ale regretatului antrenor.

Conform dorinței familiei, accesul publicului larg va fi restricționat în incinta cimitirului, zona fiind delimitată exclusiv pentru cercul restrâns de apropiați.

Marele antrenor Mircea Lucescu a decedat marți, la vârsta de 80 de ani. Anunțul a fost făcut de Spitalul Universitar de Urgență București, unde fostul antrenor era internat. Spitalul Universitar de Urgență București a precizat că decesul a fost declarat în jurul orei 20:30.

Mircea Lucescu a fost internat de urgență pe 29 martie la Spitalul Universitar București, după ce i s-a făcut rău în timpul unei ședințe tehnice premergătoare unui antrenament al echipei naționale de fotbal, fiind afectat de ratarea calificării la Cupa Mondială 2026, după înfrângerea suferită în fața Turciei (0-1), din 26 martie.

Lucescu nu a făcut deplasare cu naționala în Slovacia, reprezentativa României fiind condusă de secundul Ionel Gane la meciul amical pierdut marți cu 0-2.

Federația Română de Fotbal a anunțat, la 2 aprilie, prin intermediul site-ului oficial, că antrenorul Mircea Lucescu și-a încheiat mandatul de selecționer al echipei naționale a României.

Sub conducerea lui Mircea Lucescu, România a reușit o campanie de excepție în Liga Națiunilor, în urma căreia reprezentativa a obținut locul în play-off-ul din martie, pentru accederea la Cupa Mondială din vara aceasta. Bilanțul său pe banca naționalei în această perioadă cuprinde 11 victorii, 1 egal și 6 înfrângeri.
AGERPRES (A, AS-redactor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

Anghel Iordănescu: Mircea Lucescu este înțeleptul fotbalului românesc

Guvernul a aprobat înfiinţarea Reţelei de date referitoare la durabilitatea agricolă, care trebuie să devină operaţională din 2027 – Va integra indicatori economici, de mediu şi sociali în analiza sectorului agricol / Buget de 3,5 milioane euro