Tenis: Jannik Sinner, calificat în sferturi de finală la Monte Carlo (ATP)

Tenismanul italian Jannik Sinner, numărul doi mondial, a acces joi în sferturile de finală ale turneului pe zgură ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, dotat cu premii totale de 6.309.095 de euro, după ce l-a eliminat pe cehul Tomas Machac (53 ATP) în trei seturi, 6-1, 6-7 (3/7), 6-3.

Jannik Sinner câștigase precedentele sale 12 meciuri în două seturi, notează AFP. Dublu semifinalist, în 2023 și 2024, și absent de la ediția din 2025 din cauza unei suspendări pentru dopaj, italianul va lupta pentru un loc în semifinale cu canadianul Felix Auger-Aliassime, numărul 7 mondial.

Joi, Felix Auger-Aliassime a profitat de abandonul norvegianului Casper Ruud (12 ATP), care era condus cu 7-5, 2-2. Canadianul va juca primul său sfert de finală în Principat.
AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Israel: Procesul de corupție al lui Netanyahu se va relua duminică, după ce starea de urgență a fost ridicată

Iran: Peste 3.000 de morți în războiului cu Statele Unite și Israel