Cortegiul funerar cu sicriul în care se află trupul neînsufleţit al marelui antrenor Mircea Lucescu a plecat de la Arena Naţională spre Biserica Elefterie din Capitală, unde va avea loc slujba de înmormântare.
Deplasarea cortegiului funerar se va desfăşura de la Arena Naţională către Biserica Sfântul Elefterie, pe următorul traseu: Str. Maior Coravu – Şos. Mihai Bravu (cu întoarcere în zona Vatra Luminoasă) – Şos. Mihai Bravu – Piaţa Muncii – Bd. Decebal – Piaţa Alba Iulia – Bd. Unirii – Piaţa Unirii – Splaiul Independenţei – Piaţa Operei – Biserica Sfântul Elefterie.
De la ora 10.00 este programată slujba de înmormântare la biserica Sfântul Elefterie.
Participarea la biserică este strict limitată la familie şi invitaţii apropiaţi.
Ora 13:10: Înhumarea propriu-zisă. Conform dorinţei familiei, accesul publicului larg va fi restricţionat în incinta cimitirului, zona fiind delimitată exclusiv pentru cercul restrâns de apropiaţi.
Mircea Lucescu a murit, marţi, la vârsta de 80 de ani. El a condus ultimul său meci în 26 martie, când naţionala României a fost învinsă de Turcia în barajul pentru Cupa Mondială.
El şi-a dedicat peste 60 de ani fotbalului, fiind unul dintre cei mai iubiţi şi respectaţi antrenori din lume.
Omagiile au curs necontenit în ultimele trei zile, iar Il Luce va rămâne pentru totdeauna în istoria şi în inimile suporterilor din fotbalul românesc, turc şi mondial.



