Poliția finlandeză a anunțat sâmbătă descoperirea unei noi drone prăbușite și a unui dispozitiv exploziv nedetonat care ar fi aparținut acesteia, al patrulea astfel de incident din ultimele săptămâni, când cel puțin două drone ucrainene lansate către ținte în Rusia s-au prăbușit în Finlanda, relatează AFP.
Conform primelor constatări, drona descoperită sâmbătă este similară celor din incidentele anterioare. Această dronă a fost găsită într-o zonă forestieră nelocuită.
Pe 29 martie, două drone de atac s-au prăbușit în Finlanda, încă o astfel de dronă fiind descoperită două zile mai târziu. Două dintre aceste trei drone au fost confirmate ca fiind ucrainene.
Ucraina a prezentat scuze Finlandei, explicând faptul că probabil aceste drone au deviat de la traiectorie în urma acțiunii sistemelor de război electronic rusești.
Incidente similare cu drone ucrainene rătăcite au avut loc în aceeași perioadă în statele baltice Letonia și Estonia.
Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sîbiga, a declarat săptămâna trecută că țara sa colaborează cu țările baltice și cu Finlanda pentru a preveni viitoare incidente de acest fel.


