Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă pe mare: Să ne bucurăm şi în anul acesta şi să alungăm toată frica care a cuprins pe mulţi. Dacă a venit Lumina suntem cu Dumnezeu – FOTO

Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă pe mare, ca în fiecare an, apoi a plecat într-o procesiune religioasă până la Catedrala Arhiepiscopală ”Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. unde a oferit credincioşilor Sfânta Lumină.

Arhiepiscopul Tomisului a adus Sfânta Lumină din Marea Neagră, în Portul Tomis, în jurul orei 23.25. El a declarat jurnaliştilor să alungăm frica ce i-a cuprins pe mulţi pentru că dacă a venit Lumina înseamnă că a venit Dumnezeu. 
”Iată tradiţia noastră de a aduce Lumina pe mare, aşa cum a venit Sfântul Apostol Andrei, părintele spiritual al dobrogenilor, dar şi al tuturor românilor, iată şi anul acesta cu toate fricile care au fost că nu mai ajunge Lumina, Dumnezeu ne-a arătat purtarea sa de grijă şi dragostea sa şi Lumina a venit iarăşi din cer. Această Lumină nematerială sfântă este legătura noastră, a ortodocşilor cu Dumnezeu, o legătură atât de vie pe care nici un val sau vânt sau vreo primejde nu o poate opri. Că Lumina este de deasupra de la Dumnezeu şi vine ca să ne sfinţească sufletele noastre. Noi trebuie să credem în Lumină, să credem în Hristos cel ce-a Înviat, care este Lumina lumii. El este cu adevărat viaţa bucuria, nădejdea şi mântuirea noastră. Să ne bucurăm şi în anul acesta şi să alungăm toată frica care a cuprins pe mulţi. Dacă a venit Lumina suntem cu Dumnezeu”, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului. 
Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a pornit într-o procesiune şi apoi a oferit Sfânta Lumină credincioşilor prezenţi în apropierea altarului de vară al Catedralei arhiepiscopale „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa.
Slujba a continuat în aer liber, de la ora 00:00, cu oficierea Canonului Învierii, apoi, de la ora 1.00, în interiorul catedralei, a fost săvârşită Sfânta Liturghie.

viewscnt

Mesaj despre pace şi responsabilitate într-un context global tensionat, transmis de IPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, la slujba de Înviere – FOTO

Trupa Deep Purple, întâlnire cu o fană înfocată – premierul Japoniei – VIDEO