Credincioșii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc duminică Paștele

Credincioșii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc duminică Paștele.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat un mesaj, cu prilejul Sfintelor Paști, în care îndeamnă la pace, iubire fraternă și fapte bune în familie și în societate.

‘Sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos ne cheamă să arătăm bucurie și pace, iubire fraternă și faptă bună în jurul nostru, în familie și în societate, să ajutăm pe cei săraci și singuri, să ne rugăm pentru cei suferinzi, dar și pentru românii aflați între străini, în mod deosebit să ne rugăm pentru pace și înțelegere între popoare’, transmite PF Daniel. ‘Calde doriri de pace și bucurie, sănătate și fericire, dimpreună cu salutarea pascală ‘Hristos a Înviat!, Adevărat a Înviat!”, a completat Patriarhul BOR.

***

Paștele își trage denumirea de la cuvântul ebraic ‘Pesah’ al vechilor iudei, care înseamnă ‘trecere’. Mai întâi, cuvântul a desemnat trecerea sau aducerea lumii de către Dumnezeu dintru neființă întru ființă, iar mai apoi trecerea poporului israelian din robia egipteană la libertatea deplină, scăpat de la moarte prin sângele mielului pascal.

Dacă mielul pascal a prefigurat încă de atunci sacrificiul și jertfa de pe cruce a Mântuitorului Iisus Hristos, sărbătoarea de Paște a continuat să reprezinte, pentru fiecare om în parte și pentru întreaga omenire, o trecere, atât de la moarte la viață, cât și de la robia păcatelor la starea de libertate a fiilor lui Dumnezeu.

În 2025, Paștele a fost sărbătorit în aceeași zi de toți creștinii – ortodocși, romano-catolici, greco-catolici, de evanghelici și reformați, de cultele neoprotestante. Următorul an când Învierea Domnului va fi sărbătorită în comun va fi 2028, pe 16 aprilie.

Patriarhul Daniel în predica de la Înviere: Această ‘Sărbătoare a Sărbătorilor’ luminează și orientează întreaga viață a Bisericii

Bursa de la București a câștigat peste 15 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână