Un bărbat a decedat și alte patru persoane au fost rănite, duminică dimineața, după ce mașina în care se aflau a intrat într-un imobil, pe DN 6, într-o curbă în localitatea Constantin Daicoviciu, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin.
Printre răniți se numără și trei copii cu vârste între 6 și 16 ani.
‘În urma accidentului, conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 51 de ani, a fost rănit grav, fiind ulterior declarat decedat, în ciuda eforturilor depuse de personalul medical. Pasagera aflată pe locul din dreapta-față, precum și trei minori aflați în autoturism, cu vârste de 6, 14 și 16 ani, au fost răniți și transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate’, a arătat IPJ Caraș-Severin.
Pasagera din dreapta șoferului, o femeie în vârstă de 49 de ani, a fost transportată la spital, în stare stabilă. Dintre cei trei copii, două fete au acuzat dureri la torace și un băiat cu dureri la un picior, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Caraș-Severin.


