Guvernul de la Taipei critică măsurile Chinei în favoarea insulei și le denunță ca practici coercitive

Guvernul de la Taipei a criticat duminică pachetul de măsuri anunțat de China pentru consolidarea legăturilor cu insula și le-a denunțat ca practici coercitive ce instrumentalizează schimburile și utilizează comerțul ca instrument de presiune politică, informează EFE.

Michelle Lee, purtătoare de cuvânt a guvernului din Taiwan, a declarat că multe dintre inițiativele incluse în plan au fost deja implementate de Beijing în trecut și ulterior suspendate arbitrar și din motive nefondate, ceea ce, în opinia sa, a afectat sectoare precum agricultura și pescuitul de pe insulă, a relatat agenția de știri CNA.

Potrivit lui Lee, aceste tipuri de măsuri, caracterizate prin incertitudinea și aplicarea lor selectivă, constituie tactici de front unit menite să influențeze economia și societatea taiwaneză prin stimulente și restricții ce pot fi modificate unilateral.

Purtătoarea de cuvânt a subliniat că guvernul taiwanez susține comerțul între cele două maluri ale strâmtorii atât timp cât acesta se desfășoară într-un mod ‘ordonat’ și în conformitate cu principiile ‘egalității și demnității’ și a dat asigurări că va evalua riscurile inițiativelor anunțate pentru a evita impactul asupra structurii economice a insulei.

A susținut, de asemenea, că orice problemă care implică competențe guvernamentale ar trebui abordată prin mecanisme oficiale de dialog între cele două părți, fără condiții prealabile și în conformitate cu normele internaționale.

Declarația guvernului taiwanez vine la câteva ore după ce Biroul pentru afaceri taiwaneze al Partidului Comunist Chinez a anunțat un pachet de zece măsuri ce vizează extinderea schimburilor economice, sociale și culturale, inclusiv reluarea zborurilor directe, facilitarea comerțului și propuneri pentru o mai mare integrare în zonele din apropierea Strâmtorii Taiwan.

Kuomintang (KMT), principalul partid de opoziție din Taiwan, a numit măsurile un ‘cadou’ și le-a prezentat ca un răspuns pozitiv la recenta vizită a liderului său la Beijing.

Reacția vine pe fondul tensiunilor crescânde dintre cele două părți și urmează întâlnirii de vineri de la Beijing dintre președintele chinez Xi Jinping și liderul opoziției taiwaneze Cheng Li-wun, în care ambele părți au pledat pentru consolidarea contactelor și a cooperării.

De când Partidul Progresist Democrat (DPP), pro-independent, a ajuns la putere în 2016, China a suspendat contactele oficiale cu guvernul taiwanez și și-a intensificat presiunea politică, diplomatică și militară asupra insulei, pe care o consideră parte a teritoriului său.

Vietnamul îl invită pe papa Leon al XIV-lea într-o vizită fără precedent

Comunicator abil, fost aliat al lui Orban, dar pro-european. Cine este Péter Magyar, candidatul care la alegerile de duminică ar putea pune capăt celor 16 ani de guvernare ai premierului Ungariei?