Putin îi transmite Iranului că este pregătit să participe la o mediere în conflictul din Orientul Mijlociu

Președintele rus Vladimir Putin i-a transmis duminică omologului său iranian, Masoud Pezeshkian, că este pregătit să participe la o mediere în conflictul din Orientul Mijlociu, a anunțat Kremlinul, la scurt timp după ce negocierile de pace dintre SUA și Iran de la Islamabad au eșuat, relatează Reuters și AFP.

În cadrul unei convorbiri telefonice cu președintele iranian, Putin ‘a subliniat că este gata să continue să faciliteze căutarea unei soluții politice și diplomatice la conflict și să servească drept mediator în eforturile de a ajunge la o pace justă și durabilă în Orientul Mijlociu’, se arată într-un comunicat al Kremlinului.

Convorbirea telefonică între liderii rus și iranian a avut loc la câteva ore după ce vicepreședintele american JD Vance a anunțat că negocierile de pace de la Islamabad, primul contact direct la cel mai înalt nivel între SUA și Iran din ultimii 47 de ani, s-au încheiat în zorii zilei de duminică, după 21 de ore de dialog, fără a se ajunge la un acord.

Potrivit lui Vance, care a refuzat să furnizeze detalii despre conținutul negocierilor, principalul obstacol a fost eșecul Iranului de a se angaja să nu urmărească obținerea unei arme nucleare pe termen lung.

Un oficial american a anunțat duminică că toți membrii delegației americane au părăsit Islamabadul.

Oficialul a făcut anunțul în timpul unei escale tehnice la baza aeriană Ramstein, în Germania, a unui avion Air Force 2, la bordul căruia se afla vicepreședintele JD Vance. Acesta din urmă a participat la negocieri alături de emisarul american Steve Witkoff și de Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump.

Prin urmare, niciun membru al delegației americane nu a rămas în capitala Pakistanului pentru a continua discuțiile.

Trump afirmă că SUA vor „bloca” Strâmtoarea Ormuz după eşuarea negocierilor cu Iranul, iar orice navă din apele internaţionale care a plătit o taxă Iranului va fi căutată şi interceptată de marina SUA

Iranul anunță 3.375 de morți de la începutul războiului lansat de Israel și Statele Unite