O femeie în vârstă de 67 de ani a decedat, duminică seară, în urma unui accident rutier care s-a produs pe strada Plăieșilor din municipiul Ploiești.
Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, în urma verificărilor de la fața locului s-a stabilit că femeia se afla la volanul unui autoturism, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu două autoturisme staționate pe partea carosabilă.
În urma impactului, șoferița a decedat la fața locului.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ploiești, în vederea efectuării necropsiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier și dispunerii măsurilor legale care se impun.


