Dominic Fritz, primarul Timişoarei, a participat la Marşul Învierii, el afirmând că este tradiţie unică în România în care, an de an, timişorenii pornesc în acest marş ca o celebrare a miracolului pascal şi a spiritului pluriconfesional şi multicultural al oraşului.
”Bucuros să îi întâmpin azi pe timişorenii de confesiuni şi de vârste diferite, participanţi la Marşul Învierii”, a scris primarul Timişoarei pe Facebook.
DOminic Fritz arată că este o tradiţie unică în România.
”An de an, timişorenii pornesc în acest marş ca o celebrare a miracolului pascal şi a spiritului pluriconfesional şi multicultural al oraşului. Anul acesta, Marşul Învierii a ajuns la a 33-a ediţie”, spune edilul.
Asociaţia Evanghelistică şi de Caritate „Isus Speranţa României”, împreună cu bisericile creştine din Timişoara, în colaborare cu Consiliul Local al Municipiului Timişoara, au organizat cea de-a 33-a ediţie a manifestării religioase interconfesionale „Marşul Învierii”, potrivit Tion.ro.



