Forumul Democrat al Germanilor din România cere membrilor şi simpatizanţilor să meargă la vot, dar să ”nu voteze candidaţi ai unor formaţiuni extremiste” / Ovidiu Ganţ va candida din nou din partea formaţiunii

Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) cere membrilor şi simpatizanţilor să meargă la vot, pentru a-şi exercita acest drept, iar pentru Camera Deputaţilor să aleagă candidatul propriu, Ovidiu Ganţ. La Senat şi Preşedinţia, FDGR le recomandă să ”nu voteze candidaţi ai unor formaţiuni extremiste”.

Adunarea Reprezentanţilor Forumului Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.) a luat, în şedinţa de vineri, o decizie privind alegerile parlamentare şi prezidenţiale.

Formaţiunea recomandă membrilor şi simpatizanţilor săi:

  1. Să meargă la vot şi să-şi exercite acest drept democratic
  2. Să voteze pentru Camera Deputaţilor lista proprie a F.D.G.R., cu actualul deputat Ovidiu Ganţ în frunte
  3. În ceea ce priveşte listele pentru Senat şi Preşedinţie să nu voteze candidaţi ai unor formaţiuni extremiste.

”Hotărârea fusese adoptată anterior cu unanimitate de voturi de Consiliul Director al F.D.G.R”, a mai transmis formaţiunea.

Ovidiu Ganţ este şi în prezernt deputat al minorităţii germane din România.

FDGR, cu sediul central la Sibiu, este formaţiunea etnică pe care preşedintele Klaus Iohannis a condus-o până în momentul în care s-a înscris în PNL.

 

 

Elveţianca Furrer a încetat din viaţă după o căzătură la Mondialele de la Zurich

Prahova: Două persoane, rănite după explozia unei butelii / Victimele sunt conştiente, dar au arsuri de gradul II