Premierul canadian Mark Carney obţine o majoritate absolută în Parlament, în urma unor alegeri legislative parţiale

Premierul canadian Mark Carney a obţinut o majoritate parlamentară, la un an după venirea sa la putere, primind astfel mână liberă în vederea accelerării unor reforme privind o reformare a unei economii ameninţate de către Statele Unite ale lui Donald Trump, relatează AFP.

Trei alegeri legislative parţiale au avut loc luni în Ontario şi în Québec, iar Partidul Liberal al lui Mark Carney a obţinut victoria în două circumscripţii la Toronto, potrivit presei cabnadiene.

În circumscripţia Terrebonne, în Québec, rezultatele urmau să fie cunoscute marţi.

Un fost bancher central, Mark Carney a surprins obţinând o victorie în alegerile legislative din 2025, însă nu a reuşit să obţină o majoritate absolută de mandate.

În urma victoriilor de luni, Guvernul său este în principiu la adăpost până în 2029.

Ultimul premier care a dispus de o majoritate în Parlament a fost Justin Trudeau, în perioada 2015-2019.

AMENINŢAREA TRUMP

Statutul de economist obişnuit cu gestionarea crizelor al lui Mark Carney i-a convins anul trecut pe canadienii îngrijoraţi de vitorul ţări lor, pe care Donald Trump vrea să o transforme în al 51-lea stat american.

”Suntem în mijlocul unei transformări care va redefini ţările în privinţa generaţiilor viitoare”, a tunat Mark Carney în weekend în faţa susţinătorilor săi.

El le-a cerut să lase ”diferenţele de mai mică importanţă” deoparte.

”Deputaţi au schimbat tabăra pentru a se alătura echipei noastre. Ei înţeleg importanţa a ceea ce este în joc. Ei au convingerea că împreună putem să reuşim mai bine”, a declarat el.

În actualul context mondial, o majoritate ”va consolida un pic poziţia” Guvernului lui Mark Carney, consideră un pensionar, Ramon Ponce, care votează în circumscripţia Terrebonne, în Québec.

Jeyaram Duraisingam declară, la Toronto, că a fost impresionat de candidata locală a Partidului Liberal, Danielle Martin.

El salută poziţiile luate de către Mark Carney împotriva lui Donald Trump.

”El este pregătit să se ducă pe teren, să lege legături cu Europa şi cu diverse ţări şi să consolideze aceste relaţii. Cred că este important”, a declarat el.

Revenirea lui Donald Trump la putere i-a zguduit pe canadieni, care au constatat rapid efectele politicii acestuia.

Economia a încetinit în anul care a trecut, afectată de impunerea de taxe vamale americane unor sectoare-cheie ca oţelul sau automobilul.

Canada nu a căzut în recesiune, însă desfiinţarea locurilor a crescut în sectoare expuse, iar angajările au scăzut în alte domenii. În martie, şomajul a fost de 6,7%.

”VOINŢA DE A UNI”

Însă, în acest context, Mark Carney a reuşit să creeze o dinamică care să-l susţină, ”punând accentul asupra momentului istoric pe care-l trăim”, apreciază politoloaga Geneviève Tellier de la Universitatea din Ottawa.

”Iar până acum, voinţa sa de a uni pare să funcţioneze”, declară ea AFP.

”Într-un moment de mare polarizare politică, el încearcă să demonstreze că poate munci cu toată lumea”, adaugă ea.

În ultimele săptămâni, el a reuţit să obţină susţinerea spectaculoasă a patru deputaţi conservatori şi unei deputate de la Noul Partid Democrat (NPD).

Potrivit unui sondaj realizat de către Nanos luna aceasta, Carney este premierul preferat al 54% dintre persoanele intervievate.

Doar 25% dintre ele îl preferă pe principalul său rival, conservatorul Pierre Poilievre.

Însă deasupra capului lui Mark Carney atârnă o sabie a lui Damocle – problema puterii de cumpărare.

Institutul Angus Reid aprecia luna trecută că ”îngrijorările legate de costul scump al traiului sunt mai puternice decât au fost într-un trecut recent ale canadienilor cu un venit mai mic”.

Peste 40% dintre candieni spun că resimt o presiune financiară medie sau mare din cauza costului alimentaţiei şi nivelului de îndatorare, potrivit acestei amchete.

viewscnt

Petrişor Peiu (AUR), despre moţiunea de cenzură: Calendarul nostru nu are legătură cu ce face PSD, o vom depune după 13 mai. Nu ne raportăm la certurile din coaliţie / PSD poate să-şi introducă propria moţiune

Directorul ARR, Cristian Anton, care ar fi constituit o grupare pentru a frauda examenele pentru atestatele şi certificatele de pregătire profesională, află astăzi dacă rămâne în arest preventiv/ Decizia, aşteptată la Curtea de Apel Cluj